Manifest cu privire la utilizarea sistemului Bologna în sistemul universitar vocaţional din România

  • Recomandă articolul
Începînd cu anul universitar 2005-2006, România s-a aliniat, aproape fără nici o dezbatere publică serioasă, la sistemul european de educaţie universitară așa-numit Bologna (în urma acordurilor semnate în 1999 la Bologna, apoi ratificate într-un act unitar la Convenţia de la Lisabona). Sistemul a fost creat din raţiuni generoase, în primul rînd pentru a omogeniza standardele educaţionale de tip academic, pentru a înlesni (pe baza recunoașterii creditelor obţinute de student la discipline similare sau identice, în toate ţările semnatare) mobilitatea interuniversitară a studenţilor și a profesorilor și, cel mai important, pentru a înlesni recunoașterea la nivel european a diplomelor academice. Acordul de la Lisabona a lăsat statelor libertatea de a-și adapta propriile sisteme tradiţionale, recomandînd însă cîteva principii de bază.   România a „adaptat“, cu puţine excepţii, absolut mecanic, „la ordin“, acordul, aproape toate domeniile de studiu căzînd sub inci – denţa aritmeticii 3+2+3 (trei ani licenţă, doi masterat, trei doctorat) peste noapte, fără nici un fel de proiecţie prealabilă nici asupra metodelor, nici asupra efectelor acestei schimbări „obligatorii“.   După trecerea unui deceniu, însă, atît la nivel european, cît și în propria noastră ţară, efectele educaţionale, de conţinut și nu de formă, ale reformelor cuprinse în procesul Bologna se arată […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }