Maria Banuş: tentaţiile romanului

Tîrziu, ajunsă la apogeul carierei sale literare, poeta Maria Banuş mai visa, în spiritul unor reflexe păstrate intacte din tinereţe, să scrie roman. Vastul ei jurnal intim (Însemnările mele) este semănat cu referinţe despre proiecte epice urmărite ani de zile. În arhiva rămasă de la scriitoare se păstrează dosare cu fragmente narative disparate, mai mult sau mai puţin ambiţioase, dar legate între ele pe firul aceleiaşi tenacităţi în valorificarea propriei experienţe de viaţă.   Cele dintîi tentative de proză datează din perioada studenţiei şi poartă amprenta frămîntărilor din universităţi supuse disputelor dintre o stîngă şi o dreaptă politică intrate în coliziuni acerbe pentru cîştigarea de aderenţi. Ar fi indicii că autoarea îşi propunea un posibil roman al generaţiei sale, polemic faţă de fanatismul extremist în vîrtejul căruia nimeriseră Mircea Eliade şi Mihail Polihroniade. Avea un concurent, desigur fără să ştie, în persoana lui Petru Comarnescu, din ale cărui Pagini de jurnal aflăm că făcuse o adevărată fixaţie, obsesia unei „saga“ pe tema ajungerii la „înţelepciune“ în raporturile cu lumea ostilă a vremii (vol. I, pp. 224, 234, 283). În ambele cazuri, aspiraţiile au rămas suspendate în pragul cristalizărilor aşteptate. Însă Mariei Banuş accidentul de parcurs nu i-a paralizat iniţiativele. Prieteni […]