Marie Redonnet sau Samuelle Beckett
- 01-07-2003
- Nr. 175
-
Alexandru MATEI
- Literatură
- 0 Comentarii
Marie REDONNET Candy Story P.O.L., Paris, 1992, 138 p., 79 F Marie Redonnet este scriitoarea care trebuie considerata, prin romanele, nuvelele si piesele ei, prima autoare de literatura franceza „cu temperatura pozitiva“, dupa „inghetul“ deceniilor sase, sapte si opt, situata in prelungirea Noului Roman. Literatura ei nu pare sa vina din nici o traditie feminista de nicaieri – si ramine atipica atit pentru tot ceea ce va insemna literatura feminina a anilor 1990 (autofictiune sau autobiografism, trash, realism istoric, toate combinate, desigur, in diferite doze, plus o literatura pe care as numi-o dramatica, cu miza pe atragerea circumstantiala a cititorului). Debuteaza in 1985 cu un volum straniu (poezie), la Editura P.O.L., un spatiu in care se desfasoara postavangardisme underground, daca ar fi sa amintim doar cele doua celebre numere din Revue de Littérature générale (1995 si 1996), un loc deschis literaturii indiferent de gen (prin opozitie cu sora ei mai mare, Minuit, care refuza poezia). Volumul lui Marie Redonnet se numeste La mort & Cie, nu are paginile numerotate si contine tertete epice – cinci pe fiecare pagina – care combina ad inifinitum ipostazele a sapte personaje principale: chinezul, cel mai mic pitic, piticul, nebunul, regele, mortul, spinzuratul, la care […]