S-a născut pe 6 aprilie 1981, a absolvit Liceul Pedagogic în oraşul natal Valašské Meziříčí, şi apoi Istoria artei şi Istoria culturii la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Ostrava. Începînd din 1999, cînd avea numai 18 ani, a participat cu succes la diverse concursuri de poezie, la care a primit numeroase premii. Şi chiar în anul cînd trecea pragul simbolic al majoratului a fost recompensată cu Premiul literar „Jíří Orten“ din Kutná Hora. Jíří Orten, acest poet de excepţie, ucis „întîmplător“ de o ambulanţă militară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, avea să marcheze în mod decisiv destinul literar al Mariei Šťastná. Mai sus‑menţionatul premiu se acordă cîştigătorilor concursului cu acelaşi nume. Participanţii trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie „închinători ai versului“, precum era şi tragicul poet, şi să nu fi împlinit încă 22 de ani, vîrstă la care lira sensibilă şi tristă a lui Orten a amuţit definitiv. Profunzimea şi subtilitatea complexă a poeziei Mariei Šťastná i-au impresionat de la bun început pe organizatori şi pe membrii juriului, care, încă de pe vremea aceea, au intuit în ea un talent excepţional, un condei de o incredibilă maturitate pentru o fată care abia se despărţea de anii adolescenţei.
Un alt Premiu „Jiří Orten“, mult mai cunoscut, mai admirat şi, de ce n-am spune-o, şi mai invidiat, i-a răsplătit, în 2004, volumul de debut Peisaj cu Ofelia. Coincidenţă? Poate. Între cele două distincţii literare care poartă, fiecare în felul său, numele tînărului căzut victimă a unor vremuri blestemate, stigmatizate de ura de rasă ridicată la nivel de „principiu politic“, nu este, practic, nici o legătură. Prima dintre ele încununează un – ce-i drept, foarte respectat – concurs regional, a cărui capitală spirituală este oraşul Kutná Hora (menţionat, ca şi numele poetului sacrificat, în titlul concursului), iar cealaltă – o veritabilă competiţie naţională destinată autorilor în vîrstă de pînă la 30 de ani şi pe care, de-a lungul timpului, au mai cîştigat-o nume mari ale literaturii cehe, precum romancierii Michal Viewegh şi Pavel Brycz sau poetul Radek Malý. Practic, „al doilea“ Premiu Orten (propriu-zis, primul, în ordinea însemnătăţii, sau Premiul pentru Cel mai promiţător tînăr autor al anului, cum mai este denumit uneori) înseamnă consacrarea propriu-zisă, transformarea unui autor tînăr şi încă necunoscut într-o celebritate naţională. Iar lucrurile nu s-au petrecut altfel nici în cazul Mariei Šťastná. Cu toate că, la fel cum se întîmplase cu cinci ani în urmă, la decernarea „micului“ Premiu Orten, tînăra şi sensibila poetă, pentru care modestia a reprezentat întotdeauna o nedezminţită constantă, nu şi-a pus nici o clipă problema că s-ar putea număra printre laureaţi, şansa i-a surîs de fiecare dată. Pe merit. Şi astfel, la 23 de ani, Marie a devenit, în 2004, cea mai tînără laureată a „marelui“ Premiu Orten. Un detaliu semnificativ: cel care a înscris volumul Peisaj cu Ofelia în competiţie a fost editorul. „Nu credeam să am vreo şansă concurînd împotriva unor nume la momentul acela deja consacrate ale literaturii noastre“, declara tînăra poetă, cu o dezarmantă sinceritate, la Bucureşti, pe 22 martie, în cadrul unei seri literare organizate de Ambasada cehă, dedicate lui Jiří Orten şi moderate de către prof. dr. Anca Irina Ionescu, excelenta traducătoare a lui Orten în limba română.
Începînd din acel moment, se poate spune că succesele Mariei s-au ținut lanţ: interviuri, festivaluri literare, emisiuni la televiziune, sesiuni de lectură în compania unor nume mari ale literaturii cehe şi internaţionale (de exemplu, în 2008 a citit la Praga şi la Plzeň alături de Daniel Bănulescu), recenzii entuziaste cu privire la volumele care, pînă la un punct, s-au succedat cu aceeaşi repeziciune ca şi succesele: Ipocriţilor primăvăratici (1999), Peisaj cu Ofelia (2003), Nuduri (2006), 7apte 2007 (volum colectiv – 2007), Interioare (2010). De atunci se află într-un complex şi îndelungat proces de pregătire a unui nou volum, din care au fost selectate şi textele citite de autoare în cadrul unor reuşite seri literare organizate de Institutul Blecher, Clubul Scriitoarelor, Asociaţia pentru Arte Vizuale Contemporane şi Galeria Întîlnirilor.
Deşi pasionante şi provocatoare pentru traducător, textele Mariei nu sînt întotdeauna uşor de tălmăcit. Poezia ei este concisă, concentrată, aproape algebrică. Utilizează cuvinte „simple“, ale căror combinaţii meşteşugite rezultă în multiple asociaţii de idei care, la rîndul lor, stau la baza metaforelor adesea profund încifrate. Așadar, un proces complex, practic, singular de făurire a limbajului poetic în cadrul unei literaturi în care, dincolo de orice, retorismul declamativ, deşi a pierdut teren în ultimii 25 de ani, este încă la mare cinste. Încununarea supremă a acestui ermetism sensibil, dar de profundă sorginte intelectuală avea să vină în 2010, prin decernarea Premiului Dresda Lirică, distincţie care se acordă în fiecare an autorilor de expresie germană şi cehă şi ai cărei laureaţi, din motive lesne de înţeles, sînt în mare majoritate germani, austrieci sau elveţieni. (La urma urmei, există pe lume aproape o sută de milioane de vorbitori de germană şi de-abia vreo zece milioane de cehă, astfel încît, din punct de vedere statistic, distribuţia premiilor este uşor de explicat.) Premiul obţinut de Marie este cu atît mai preţios, cu cît numărul cehilor cărora le este acordată această distincţie este, proporţional, extrem de redus. (Printre ei, să nu uităm, s-a numărat şi marea poetă Viola Fischerová, a cărei plecare prematură dintre noi, în anul 2011, a lăsat în literatura cehă un gol dureros, resimţit pînă astăzi.)
Ar mai fi, poate, de adăugat, ca o aparentă curiozitate, că autoarea se dedică şi confecţionării de bijuterii, ceea ce explică, poate, într-o anumită măsură, „perfecţionismul ermetic“ al poeziei sale, unde fiecare cuvînt pare a fi plasat – sau turnat? – „cu măiestrie de bijutier“ exact acolo unde îi este locul, după reguli precise, doar de „meşterul făurar“ ştiute şi numai (?) de către cititorul (suficient de) sensibil înţelese. Nouă, „celorlalţi“, ne rămîne numai să aşteptăm devoalarea lor completă (desigur, printr-un proces la fel de complex şi de pasionant de transformare a Wahrheit-ului în Dichtung şi de explicitare poetică a acestuia din urmă) în momentul apariţiei a de atîta vreme promisului şi a atît de mult aşteptatului nou volum al autoarei.
*
Mă fac că-mi acopăr ochii
Dar mă uit
În mine, totul se raportează la tine
Una dintre liniile din palmă
Scuip
Aroma transpiraţiei bărbăteşti se simte de la distanţă
Femeile au păreri clare şi precise cu privire la această aromă
Mă uit la mine însămi
Nimeni nu mi-ar putea fi mai străin
*
Am spart nişte pahare
Visasem
că n-o să te mai văd niciodată
şi mi-au căzut din mînă
Ce-i cu mine?
În fiecare dimineaţă la opt şi jumătate
am poftă să iau cina
întîrzii peste tot
şi mi-e frig
Iar ieri…
Nici n-o să-ţi vină să crezi…
De-atunci am avut patru iubiţi
şi nimic
Numai că de fiecare dată mi se cam usucă gîtlejul
*
Stăm de vorbă
Mi-am cumpărat un sutien
În bucătărie ardea ceva
Ardea?
Pur şi simplu s-a aprins uleiul din tigaie
Cu ce mă-mbrac la nuntă?
Şi cînd ţi-au scos dintele
te-a durut, ai simţit?
Eu nu mai simt nimic…
Apa clocoteşte
*
Miercuri tacîmuri de argint
Vineri cocoşul
îl aduci pe umeri
te descurci tu
Duminică prăjituri cu miere
Dacă n-avem miere
pune măcar nişte frecăţei
ca să arate bine.
Primul lucru luni de dimineaţă
la ora şase fix
dar fix
sună din clopoţelul
pe care îl folosim de Crăciun
Pentru marţi joi şi sîmbătă e totuna
*
În timpul călătoriei cu tramvaiul
în ciuda puterii primăverii de afară
toată lumea se sufocă.
Nimeni nu deschide geamul
nimeni nu vrea să fie primul
Fetiţa Ema loveşte cu piciorul într-un scaun
şi rosteşte sacadat
Ema are mama
Mama are Ema
Ema o iubeşte pe mama
Traducerea poeziilor:
Mircea Dan DUȚĂ