Mesaje din Europa şi America pentru Norman Manea, la aniversare

Scriitorii  sau mai degrabă artiştii produc opere şi se manifestă prin acte: ele pot fi disociate, dar, cel mai adesea, ne apar ca fiind solidare. Sau opera şi biografia se disting, se opun chiar, sau ele fuzionează şi seduc prin această unitate. Cazurile-tip nu sînt rare, Céline, mare autor ţine delirante discursuri antisemite şi exasperează prin fractura între cei doi termeni, opera şi actele de viaţă. Claudel, credincios militant, nu-şi vizitează sora, Camille, închisă 40 de ani într-un azil psihiatric, Sartre, în mijlocul Parisului, seduce tînăra generaţie ca un Socrate pervertit cu argumente ce par inspirate direct din Pravda… teribila contradicţie între „adevărul“ ca deviză a ziarului şi practicile lui mincinoase! Alţii, dimpotrivă, confirmă opera şi, organic, întreţin o unitate efervescentă: Camus rămîne exemplar, dar lui i se poate asocia sau Beckett, sau… Fondane. Această diviziune serveşte şi determină relaţia cu artiştii pe care-i frecventam: la ea m-am gîndit de cîte ori l-am întîlnit pe Cioran, care nu manifesta în comportamentul cotidian postura filozofică pe care o cultiva în scris. El însuşi se considera a fi un Dr. Jeckyll şi Mr. Hyde! Biografia poate relativiza opera sau opera poate dilata biografia… şi, astfel, ele dialoghează. Această incertitudine mă atrage la […]