„Metoda Majuru“ in exercitiul functiunii

Adrian MAJURU Familia Minovici, univers spiritual Editura Institutului Cultural Roman, Bucuresti, 2005, 268 p. In istorie, ca si in critica literara bunaoara, importanta e metoda; in lipsa ei, demersurile intr-un domeniu sau altul ramin simple exercitii speculative cu viata limitata. Luati cuvintul metoda cu o serie de ghilimele atenuante: nu despre un sistem solid e vorba aici, ci mai degraba despre maniera distincta de a trata/prezenta un subiect. Adrian Majuru e un istoric mai putin obisnuit, in sensul ca rarefiaza atmosfera grea si prafuita a textului istoric (text stiintific, pina la urma) si o imbraca intr-un ambalaj cu aparenta fictionala, reusind astfel sa popularizeze. „Popularizare“ nu e un cuvint urit. Nu e, in orice caz, unul la care sa strimbi din nas; daca traiesti cu ideea fixa ca valoarea e in mod exclusiv ambrozia elitelor, nu se cheama ca esti liberal (sau, mai stiu eu, boier!), ci arogant. „Metoda Majuru“, care nu stiu daca e neaparat una originala, inca nu prea are concurenta la noi: sa cercetezi stiintific, cu acribie, o tema si sa incerci s-o vinzi si nespecialistilor, abandonind jargonul de nisa in favoarea unui limbaj mai accesibil, dublat de suport iconografic pentru ilustrare. E o reteta care a […]