Mihai IACOB, Jennifer

Mihai IACOB Jennifer Editura Crater, Bucuresti, 2000, 348 p., f.p. Dupa ce citesti primele 20 de pagini din romanul lui Mihai Iacob incepi sa-ti pui serios problema destinatiei acestui text: este unul de consum, o incercare literara nereusita, vreo intentie de experiment? Si asta din simplul motiv ca din cele 20 de pagini poti desprinde deja principalele caracteristici ale cartii: actiunea precipitata (pripita, mai curind spus: se petrec zeci de lucruri), fraza sacadata si aliniatele frecvente, fiecare desemnind, de obicei, inceputul unei rasturnari de situatie. De ce spun ca o carte scrisa intr-un stil simplut, cu mari naivitati, ar putea fi totusi suspectata de experimentalism? Sint doua motive care sustin aceasta idee: constanta „greselilor“ de strategie romanesca, mentionate mai sus; si aparitia citorva mici episoade care tulbura cursul atit de lin al romanului – episoade in care personajele intra in contact cu lumea picturii lui Leonardo da Vinci. Insa regula numarul 1 a experimentului este afisarea constiintei schimbarii si nu disimularea ei. Formatia cinematografica a autorului are efecte stranii asupra scrisului: nevoia continua de „focalizare“ a textului, de orientare a lui intr-o directie precisa. Din cite am putut sa ghicesc printre rindurile schitei bio-bibliografice, intentia autorului este sa-si faca loc […]