Mihai Sin – printre ultimii mohicani

Mihai SIN Marea miză Editura Nemira, Bucureşti, 2008, 256 p.   Nu ştiu dacă nu cumva e o impresie: mi se pare că, de la un timp, în lumea literelor româneşti apetitul polemic s-a cam anemiat, iar disponibilitatea pentru dezbatere e adesea mimată prin luări de poziţie conformiste, de multe ori oţioase şi fără nerv. Se întîmplă astfel ca apariţia unor cărţi cu miză – scrise anume ca să incite la „disecţii“ profunde, la „gîlceavă“ inteligentă – să nu aibă aproape nici un ecou. Sînt sceptică, de exemplu, dată fiind blazarea cvasi-generalizată ce ne-a cuprins, în privinţa şanselor ca o carte ca aceea a prozatorului Mihai Sin, Marea miză, să ne scoată din amorţeală, să ne antreneze într-o discuţie neconvenţională despre romanul românesc, despre ceea ce este şi ceea ce ar putea să fie acesta. La prima sa ediţie, în 2003, eseul în chestiune nu a beneficiat de prea multe comentarii, deşi conţine o serie de consideraţii-dinamită, care, în mod normal, nu te pot lăsa indiferent, fie că le aprobi, fie că te enervează şi le conteşti.   Marea miză este profesiunea de credinţă a unui prozator de şcoală veche, imun la cîntecele de sirenă ale doctrinarilor postmodernismului autohton. Într-o […]