Mihail Sebastian într-o ediţie (aproape) integrală

De integralitate absolută e greu de vorbit atunci cînd seria impunătoare de opt volume ale celei mai complete ediţii de pînă acum lasă deoparte Jurnalul ieşit la lumină postum, abia în 1996. Obstrucţiile ridicate atunci de moştenitori s-au împotmolit în Justiţie; totuşi, se observă o stare de panică printre editori, extrem de precauţi în a nu încălca niscaiva drepturi succesorale. Dar chiar şi aşa, în lipsa Jurnalului, echipa de cercetători pe care Eugen Simion i-a mobilizat să acopere încă o etapă din ambiţiosul program privitor la realizarea colecţiei de „Opere fundamentale“ (după prestigiosul model Pléiade de la Editura Gallimard), echipă coordonată de Mihaela Constan­tinescu-Podocea, merită elogii pentru anvergura muncii prestate. Sînt grupate laolaltă toate prozele şi toate textele dramatice, plus un mănunchi compact de scrisori, încît cititorul îşi poate forma singur o părere despre calităţile scriitorului, tratat cam de sus, de la o vreme, de unii exegeţi. Aprecierea actuală are cu atît mai mult de cîştigat cu cît tomuri compacte (volumele III, IV, V, VI, VII, VIII) colectează mii de pagini, ansamblul publicisticii răspîndite de Sebastian în presa timpului său, între 1926-1945. Surprizele se ţin lanţ de la începutul lecturii. Primul lucru neaşteptat este siguranţa punctului de vedere exprimat, capacitatea […]