Miniaturi

  • Recomandă articolul
Un mare dezavantaj l-a marcat, incontestabil, pe George Almosnino (1936-1994), şi anume contemporaneitatea cu generaţia şaizecistă, neoexpresionistă, conceptuală şi retorică, pe latura sa „selectată“, obţinîndu-şi faima din gesticulaţia largă şi din tonurile declamării. Ce şanse de audienţă putea avea, pe fondul menţionat, acest mare solitar, acest mare discret, care-şi propunea drept ţel „visul refuzat de propria-ţi fiinţă“, „micul concret“, „refuzul oricărei respiraţii“? Avem de-a face cu un contrast între două modalităţi fundamentale ale lirei, dintre care doar una a beneficiat de condiţiile actualizării şi ale instituţionalizării. Pe cînd confraţii săi ciopleau monumente ori executau fresce enorme, George Almosnino săvîrşea miniaturi în atelierul său neştiut. (Gheorghe Grigurcu – în „postfaţa“ la volumul Marea linişte, Editura Eminescu, 1999)  
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }