Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Mistica literaturii
- 29-06-2012
- Nr. 630
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- DIALOG
- 5 Comentarii
O primă versiune a convorbirilor lui Eugen Simion cu discipolul său optzecist Andrei Grigor a apărut în 2004, într-un climat literar încă dominat de logica de front pe care o adoptase după 1990, în virtutea unui radicalism (etic și abia în al doilea rînd estetic) indomptabil, cea mai mare parte a intelectualității noastre umaniste. Înregistrat, într-un interval de aproape doi ani, la capătul unui deceniu postrevoluționar foarte agitat și foarte tulbure (despre care, cred, abia de acum înainte vom putea încerca să discutăm cu mai puțină patimă), dialogul cu pricina atacă multe dintre temele ce au segregat, în epoca de după căderea comunismului, lumea culturală românească: de la opțiunea dilematică între implicarea intelectualului în politică și dezangajarea programatică pînă la controversele iscate în marginea ideii de „spirit național“. Eugen Simion și Andrei Grigor discută aici despre „despărțirile în cultură“, despre elite și elitism, despre conservatorism și reformă, despre demitizare și, pe de altă parte, miturile contemporane, despre conflictul generaționist în literatură, despre complexele literaturii române, despre rolul criticii și al criticului literar. (În jurul aceloraşi teme se organizează şi cele o sută şi ceva de pagini adăugate prin 2010-2011 dialogului; diferenţe de accent sau nuanţe suplimentare într-o chestiune sau alta […]
Draga Cezar,
Iti multumesc pentru clarificari. Am cazut, asadar, de acord asupra unor chestiuni de principiu. In primul rind, asupra faptului ca optiunile noastre (politice, literare, de orice natura…) – atita vreme cit nu se invecineaza cu vreo forma de extremism/de fundamentalism – au o egala indreptatire, sint (toate) de nuantat si de chestionat.
Incerc sa raspund provocarii din finalul mesajului tau – atit cit e cu putinta pe un forum, intr-un spatiu textual relativ restrins.
Aduci in discutie ”comportamentul” criticului Eugen Simion ”inainte si dupa 1989”. Mai intii, dupa cum cu usurinta iti poti aminti (sau poti verifica), rectitudinea criticului Eugen Simion inainte de 1989 nu este pusa sub semnul intrebarii nici macar de catre cei care il acuza azi pentru optiunile sale postdecembriste. Nu inteleg ce ”compromisuri” i s-ar putea imputa unui critic care, asemeni altor critici din generatia sa (Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Mircea Martin, Sorin Alexandrescu, Cornel Ungureanu, Livius Ciocarlie, Valeriu Cristea, Gabriel Dimisianu, Eugen Negrici – ordinea enumerarii e pur intimplatoare), a aparat, in marja de libertate ingaduita, anumite valori ale culturii/literaturii romane si a facut asta nu intr-un spirit localist ingust, ci in spirit european. Incerc sa ma feresc de cuvintele mari. Ii reprosezi dlui Eugen Simion, din cite inteleg, ”tacerea”? Dar atunci ar trebui sa le reprosam acelasi lucru si celorlalti critici ai generatiei ’60 – din punctul meu de vedere, ar fi nedrept. Si ar trebui sa le reprosam acelasi lucru parintilor si bunicilor nostri. Las la o parte detaliul ca nu mi se (mai) pare folositoare cautarea de vinovatii…
Cit despre ceea ce s-a intimplat dupa 1989 in lumea culturala romaneasca, aici discutia risca sa devina si mai tortuoasa. E un subiect pentru o carte intreaga (deocamdata adun material). Daca am inteles bine, Cezar, sugerezi (cum au mai sugerat si altii) ca E.S. ar fi cautionat, dupa 1990, mineriadele. Dar Eugen Simion nici nu era in tara in iunie 1990… Si, mai in gluma, mai in serios, draga Cezar, intr-o alta ordine de idei, de ce m-as considera vinovata eu (sau de ce te-ai considera vinovat tu), care in 2004 l-am votat pe Traian Basescu, pentru ceea ce s-a intimplat regretabil in mandatul acestuia?!… Marturisesc totodata ca, de ceva vreme, am inceput sa imi pun niste semne de intrebare si in privinta mitului postdecembrist al Pietei Universitatii. Insa, repet, ar fi o discutie foarte-foarte lunga.
Bref: Nu stiu in ce masura criticul si profesorul Eugen Simion ar avea nevoie de ”apararea” mea (sau a altora din generatia noastra). Il apara mult mai bine cartile si ceea ce a reusit sa construiasca in plan institutional. Am simtit, insa, nevoia sa spun ca marginalizarea acestui critic dupa 1990 nu este, din pacate, o vorba in vint.
* De unde ambiguitatea umana, meschinaria difuza si carierismul rampant care ne vin aproape involuntar in minte ori de cate ori pronuntam numele lui Eugen Simion?
(Si NB ca nici nu mai retzin aici ecourile atmosferei de teroare si arbitrar existenta la Institutul de Istorie si Teorie Literara condus de academicianul Eugen Simion, atmosfera despre care angajati ai acestui Institut au scris chiar in coloanele Observatorului Cultural!)
Pentru cine pune la indoiala termenii folositi in intrebarea de mai sus – am rugamintea sa si-o puna pe cea de a doua:
** Exista vreuna din marile figuri (formate inainte de razboi) ale criticii noastre – Perpessicius, Strainu, Vianu, Pompiliu Constantinescu, fara a mai vorbi de Lovinescu sau de figura psihic instabila a lui Calinescu – careia sa i se poata atribui, fie si ca simpla „ipoteza de lucru”, vreuna din etichetele enumerate mai sus, pe care intregul mod de a fi al personajului Eugen Simion le sugereaza in pofida meritelor de editor si animator cultural?
(E drept ca, astfel pusa problema, ea depaseste cu mult cazul, oricat de important, al d-lui Eugen Simion, pentru a ne readuce in memorie cat de abisal se dovedeste DECALAJUL UMAN dintre generatiile interbelice si postebelice de critici si „agenti culturali” in genere…)
Draga Bianca, revin cu niste clarificari:
1.O optiune politica nu este o culpa. Insa atmosfera din anii 90 nu se poate descrie ca fiind una normala. Mineriadele contrazic starea de normalitate. Cand o forta politica gireaza violenta in strada iesim din normalitate. Prin aceste derapaje FSN-ul a fost o forta politica care a girat comportamente extremiste. Ne amintim de condamnarea golaniadei din discursurile lui I.Iliescu. Acelasi comportament l-as condamna si la Basescu si la PDL. De altfel PDL a avut un comportament destul de asemanator in luna ianuarie, la manifestatiile din centrul Bucurestiului.
2. Nu spun ca e imoral sa il sustii pe Iliescu sau Basescu sau pe orice om politic. Problema e ca domnul Simion a dus discutia pe terenul eticii referindu-se la oportunismul unor critici tineri. Nu poti invoca verticalitatea cand tu insuti abuzezi de parghiile de putere la care ai acces. Personal eu sunt pentru separarea operei de conduita morala. Problema este ca, prin aceasta afirmatie, E.Simion aduce discutia pe plan moral.Oricat de bune pot fi considerate unele dintre cartile sale, mi se pare o ipocrizie din partea lui sa dea sfaturi de etica a criticii tinerilor care scriu despre carti.
3. Nu cred ca FSN era inevitabil rau si oponentii sai inevitabil buni. In fiecare partid politic vor exista oameni de orice fel. Pe de alta parte nu pot uita de actiunile lui Iliescu, de chemarea minerilor in Capitala sau apoi, in mandatul de prim-ministru al lui Adrian Nastase, de amenintarile primite de M.Ciuvica pentru criticile aduse guvernului Nastase.
4.Optiunea politica a lui Simion nu influenteaza critica practicata de acesta. Aici ai dreptate. Pe mine m-a deranjat doar apelul sau la verticalitate. Inteleg ce vrei tu sa spui: sa nu amestecam planurile. Dar oare nu asta face el in fraza citata? E adevarat ca el vorbeste despre verticalitatea in cazul judecatii critice, dar totusi mi se pare cam ipocrit din partea lui sa ceara onestitate cand el insusi, prin derapajele sale, nu a dat dovada de aceasta.
5. Nu socotesc un delict de opinie faptul ca voi aduceti in discutie meritele sale de critic.De altfel nici o opinie nu reprezinta un delict. Este dreptul vostru sa va spuneti opinia pe care v-o respect dar I agree to disagree. Delictul este al lui Eugen Simion. Delictul este tocmai autovictimizarea sa. Totusi, desi este criticat in ultimii ani, el nu poate fi considerat un marginalizat sau nedreptatit. Au fost cartile sale condamnate ca fiind slabe sau doar atitudinea sa publica? Meritele sale au fost din plin rasplatite prin functiile pe care le-a detinut.
Oricum, ai punctat bine in cele cinci puncte neclaritatea afirmatiilor mele. Sper sa ma fi facut mai clar. Poate ar trebui sa scrii despre etica actului critic prin raportarea la comportamentul lui Simion inainte si dupa 1989. Asta ar fi interesant si provocator.
Draga Cezar,
Ti-as fi recunoscatoare daca ai interveni cu clarificari suplimentare in citeva chestiuni. Tu formulezi aici o intrebare care mie mi se pare retorica. Ergo, pentru a-ti putea da un raspuns (la o intrebare neretorica, evident…), am nevoie de anumite clarificari. Nu inteleg (si nu m-au putut lamuri nici altii, de ceva timp incoace, dar poate vei reusi tu):
1) De ce e o culpa o anumita optiune politica in conditii de normalitate si avind in vedere ca respectiva optiune nu se indreapta catre o forta politica extremista?
2) De ce e ”moral” sa sprijini (ca intelectual) PD-ul si pe Traian Basescu si e ”imoral” sa-ti fi exprimat, in anii 90, adeziunea la FSN-ul lui Ion Iliescu?
3) Consideri ca sint inatacabile echivalentele: sustinatorii Aliantei Civice=responsabili, creditabili, ”frecventabili” etc. (intr/un cuvint, cei ”buni”) vs. sustinatorii FSN=iresponsabili, necreditabili, ”nefrecventanili” etc. (pe scurt, cei ”rai”)?
4) In ce fel se reflecta optiunea politica a lui E. Simion (Nota Bene: neexprimata in articole de sustinere!) in critica practicata de acesta?
5) Socotesti ca e un delict de opinie faptul ca eu si Daniel Cristea-Enache aducem in discutie meritele (importante!) ale lui Eugen Simion, mai ales intr-un context in care foarte multi se intrec in a-l discredita? (Impresia mea este ca acela care cuteaza sa spuna ”da” despre o carte a lui E.S. risca sa fie marginalizat. Recomandabil e sa spui ”nu” – eventual fara sa-ti pui prea multe intrebari… )
Cit despre plagiatul doamnei Rogalski – nu mi se pare un argument hotaritor in ”judecarea” criticului E. Simion.
„Repet ceea ce am scris de mai multe ori pînă acum, adresîndu-mă – cu afecţiune – criticilor tineri sau încă tineri: cine face critică literară cu gîndul de a nu supăra pe unii şi de a mulţumi pe alţii poate cîştiga pe termen scurt, dar va pierde, nu am nici o îndoială, în timp. […] Înseamnă, în fapt, că nu-i un om liber, că spiritul lui este captiv… Ne pierdem timpul degeaba cu el. Încurcă lucrurile şi măreşte confuzia… Oportunismul este în critica literară o boală mortală. […] Cine se fereşte să spună da sau nu despre o carte, indiferent cine a scris-o, mănîncă, vorba lui G. Călinescu, paginile revistei degeaba…“
Cum se impaca aceasta fraza de etica a criticii literare cu apropierea in anii 90 de FSN a lui E.Simion si cu episodul in care tot E.S. a girat, in timpul mandatului de Presedinte al Academiei plagiatul doamnei Rogalski evocat in editorialul din numarul curent? Mai este in masura E.Simion sa dea sfaturi despre puterea de a spune da sau nu tinerilor critici?