Moartea unui poet

Wolfgang Emmerich Paul Celan Rowolt Taschenbuch Verlag sRowohlts Monographient, Reinbek bei Hemburg, 1999, 192 p. Sint treizeci de ani de cind, in aprilie 1970, vestea disparitiei lui Paul Celan, la care s-a adaugat, dupa citeva saptamini, cea a descoperirii trupului sau in apele Senei, i-a zguduit nu doar pe apropiati, familie si prieteni, ci si pe toti aceia care – mereu mai multi in a doua parte a anilor ’60 – incepusera deja sa vada in autorul publicat pentru intiia oara la Bucuresti, in 1947 (cu versiunea romaneasca a Tangoului mortii), pe cel mai de seama poet german de dupa al doilea razboi mondial. Daca, la acea data, sinuciderea lui Celan – caci, in ciuda citorva promotori ai tezei, mai curind fanteziste, a asasinatului, cele mai multe elemente probeaza, in acest caz, sinuciderea – nu fusese, in concretetea atit de violenta a curmarii voluntare a vietii, una nemijlocit previzibila nici macar pentru putinii initiati in starea lui psihica tot mai precara dupa 1962, constructiile interpretative ulterioare, ce speculeaza asupra incomunicabilitatii crescinde a liricii sale ca „nostalgie a amutirii