Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Model, alternative şi narcisismul micilor diferenţe
- 06-05-2011
- Nr. 573
-
Peter Dan
- PSIHOLOGIE
- 18 Comentarii
Am fost întrebat recent de ce nu avem o gamă mai largă de opţiuni şi părem a fi limitaţi la a alege între alternative de dreapta şi de stînga, cu rădăcini în sistemele totalitare care ne-au devastat în trecutul apropiat. Voi încerca să răspund din punctul de vedere al psihologiei sociale, poziţionat la joncţiunea dintre individ şi societate, la nivelul la care fenomenele sociale sînt interiorizate şi devin personale. Teoria prevalentă a relaţiilor interpersonale poartă numele stîngaci de „relaţii cu obiectul“ (object relations). Terminologia este derivată din teoria freudiană, care definea instinctul ca avînd un scop (satisfacţia) şi un obiect care reprezintă ţinta instinctului. În psihologia modernă, obiectul reprezintă o persoană care are un rol simbolic important în viaţa individului. Principiul fundamental este acela că relaţiile interpersonale cu persoanele semnificative din viaţa noastră, mai ales cele timpurii, devin structuri normative interiorizate şi generalizate, un model al relaţiilor în general. În această perioadă au loc conflictele esenţiale prin care se stabilesc încrederea în alţii, capacitatea de a simţi ruşine şi vinovăţie, abilitatea de a fi autonom şi alegerea unor persoane din afara familiei ca obiecte ale dorinţei. Atunci învăţăm că „obiectele“ au constanţă şi permanenţă şi se cristalizează morala elementară, […]
Dle Campeanu, va multumesc si eu pentru atentia pe care o acordati unui tanar (inca) student, lipsit de experienta dvs. de viata si de convingerile sau relativismele dobandite in urma ei.
Sper ca nu va voi deranja in Gheena daca voi mai furniza niste date „prosecutoriale” in legatura cu afirmatiile dvs. despre apartenenta la UTC.
In anii 1956-57 Ceausescu a cerut sa fie scazuta ponderea utemistilor din randul studentilor de la 80% la 25%. Abia dupa manifestatia „colindului studenţesc” din Bucuresti, din decembrie 1968, s-a renuntat la caracterul exclusivist, de „avangardă”, al UTC-ului, abandonandu-se orientarea de clasa pentru a deveni o organizatie de masa. Dl. P. Dan era deja UTC-ist, inca din vremea liceului, de prin 1961 (limita inferioara de varsta era 14 ani, recrutarea incepea in clasa a VIII-a). La sfarsitul anilor ’60 UTC cuprindea de-abia jumatate din populatia tanara a tarii.
Dl. P. Dan a uitat sa ne spuna ce rol a avut in Asociatia Studentilor Comunisti din facultate?
Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romsnia, care organiza olimpiadele studentesti era un satelit al UTC si o versiune „soft”, „culturala” a acestuia, prin care se asigura controlul partidului si asupra vietii ne-politice a studentimii. Conform mesajului oficial al lui Miron Constantinescu, aceasta avea in sarcina „de a se ocupa de cercurile stiintifice studentesti, de activitatile cultural-artistice si sportive” in „spiritul patriotismului socialist”.
Cu regret pentru atitudinea dvs. de atunci si de acum,
Fred Simescu
Va multumesc pentru tentativa de a-mi flata stilistica interventiilor (cu calificativele critice aferente). Si, doresc sa va cedez dreptul la ultimul cuvant.
Drept care, voi ramane ascuns in Gheena din spatele ciresului invocat, in timp ce dvs. va veti continua marsul prosecutorial din domeniul luminos situat de cealalta parte a aceluiasi cires (proverbial la atitea nivele).
Scrieti inteligent si amuzant iar, ca pledoarie pro domo, textul dvs. ar putea fi antologat.
Cum spuneam, nu intentionez sa port vreo polemica cu dvs., nici sa va demonstrez ceva. Nu cred ca e necesar, nici util. Poate sa judece oricine ceea ce a scris fiecare in parte.
Ca si dl. P. Dan, va dati multilateral pe dupa cires cand e vorba de angajamantele tineretii. Spre deosebire de dansul, va asumati seninatati „academice”. Problema nu e ca ati facut ceea ce ati facut, ci ca nu recunoasteti, nu va asumati raul (mic sau mare) si ca, in lipsa acestor gesturi, va erijati in instante morale si intelectuale care ne explica cum sta treaba cu comunismul, ne aduc cu picioarele pe pamant si ne dau palme la fund pentru inadecvarea noastra prezenta.
Cand ma refeream la tineretea utecista si comunista a dlui P. Dan nu era bineinteles vorba de simplul fapt de a fi fost membru UTC, in mod obligatoriu, pasiv si, eventual, subversiv, cum incearca sa acrediteze dansul. Ceea ce spuneti despre obligativitatea intrarii in UTC e pe jumatate fals si pe jumatate exagerat. Nu stau acum sa va explic ceea ce e un bun castigat in istoriografie. Nu toti studentii erau membri UTM(C), nici inainte de 1964, nici dupa. Sigur, daca vroiai sa faci o facultate unde se intra cu dosar, lucrurile stateau altfel. Dar alegerea de a face o facultate unde se intra pe baza de dosar, asa cum ati facut domniile voastre, va claseaza deja, cel putin, in categoria sustinatorilor pasivi ai regimului. In realitate, marea majoritate a acestor „dosaristi” erau sustinatori activi. Iar o buna parte dintre ei activisti. O alta falsificare: intrarea in PCR nu era chiar asa simpla si automata la varsta tineretii. Chiar si fii nomenclaturistilor erau tinuti in rezerva pana erau admisi. Iar in Universitate, intrau doar putini studenti in PCR. Era o regula tactica. Numarul membrilor organizatiei de baza UTC trebuia sa fie mai mare decat al organizatiei de baza PCR. Asadar, faptul ca dl. P. Dan nu a intrat in PCR in timpul studentiei nu inseamna necesarmente ca nu a vrut-o.
Dar acestea sunt generalitati. Cand am spus ca dl. P. Dan a fost, in tineretea sa romaneasca, mai mult decat un oponent pasiv al regimului opresiv comunist, o faceam in temeiul unor date solide si verificabile, provenind atat din surse orale credibile cat si din izvoare materiale. Aveti putina rabdare si le veti afla. Nu este aici locul potrivit pentru astfel de „noutati”. Unele nazdravanii le-a adus el insusi in discutie (premierea la olimpiada studentilor comunisti, alaturi de C.V. Tudor), probabil in mod preventiv. Ceea ce ne flutura el in fata ochilor nu este insa nimic. Doar o dovada de necinste intelectuala. Regret ca trebuie sa folosesc cuvinte aspre.
In fine, mi se par destul de sinistre glumitele dvs. despre propriul utecism. Cum ar fi daca un ex-membru al organizatiei de tineret a partidului nazist german sau a celui fascist italian ar face la fel, in timp ce explica lumii rostul seninatatii academice in discutiile cu negationistii propriului trecut?
As fi dorit, in naivitatea mea, sa particip la un dialog legat de ideile si ipotezele din articolul dl-ui Peter Dan. As fi avut probabil imprudenta de a il contraria pe autor, exprimandu-mi unele indoieli de natura epistemologica si istorica. Ba chiar, sa-i exprim amicului meu unele nedumeriri de natura conceptuala. Evident, dezideratul acela s-ar fi inscris in normele unei dezbateri pe terenul unei proximitati academice. Nu a fost sa fie, si poate, ar fi cazul sa-i multumesc dl-ui Simescu pentru ca m-a slavat de la ridicolul unei discutii publice intre doi „utecisti cu trecut comunist”. Nu stiam pina acum ca dl. Dan a fost comunist (si, marturisesc, nici ca eu as fi fost) in mod implicit, in virtutea amanuntelor biografice expuse cu o asemenea exemplara vigilenta. Cat despre proto-metafora incisive legata de “arma din dotare” cu care s-a sinucis Pavel Dan, mi-e imposibil sa spun ‘de gustibus..’. Ireverenta juvenila nu poate fi o scuza.
Acum ca dl. Simescu ne ajuta in modul sau atit de consecvent sa parasim spiritul cartezian in favoarea pamfletului acid si partizan, regretele mele sint dublate de nevoia de introspectie critica in propriulmeu trecut. Nu conteaza ca domnia sa ignora propunerea dl-ui. Dan de a cantari argumentele intr-un sistem de valori circumscrise de behavior patterns si ideatica modelului Jeffersonian. Accept si amanuntul minor ca nu-l intereseaza nici macar remarcile despre democratie ale unui monument al anti-comunismului ca Winston Churchill. Recunosc insa ca dl. Simescu ma pierde total atunci cand caracterizeaza citatele din Orwell drept „cimilituri” (sau poate, in virtutea trecutului sau de comunist in tinerete, autorul ideii de „Newspeak” apartine aceluiasi cos de gunoi al istoriei).
Unde ma despart fara echivoc de entuziamul sa polemic, este punctul dihotomiei propuse in analiza ‘adevarului’ din trecutul pre 1989. In efortul sau atit de viguros de a isi afirma elanul anticomunist prin contraste, tinarul domn Simescu, care in anul de gratie 2011 are 21 de ani, utilizeaza un etalon reductionist, trecutul utecist si [sic] comunist, cu care reuseste sa puna la stilpul infamiei aproape intreaga populatie a Romaniei nascuta inainte de 1975. Nu sant in masura sa ma pronunt in legatura cu ‘istoria’ pe care a invatat-o dansul in familie. Dar realitatile vietii sub communism nu sant un secret pentru nimeni. Apartenenta la organizatiile UTC nu era de fapt o optiune pentru vasta majoritate a tinerilor din acei ani cumpliti. Nu puteai fi admis la facultate fara a fi “utecist”. De cele mai multe ori, recrutarea in UTC se facea in mod automat in fabric, iar cei care scapau, erau ‘luati cu arcanul’ cind mergeau la armata. Departajarea de acea conditie inevitabila se facea la stagiulurmator, cel al deciziei de a intra in PCR in scopul avansarii carierei si/sau arivismului personal. Dl. Peter Dan nu a intrat in partidul communist, desi, asa cum il zugraveste dl. Simescu, nu ar fi trebuit sa ezite sa se alature celor peste 4 milioane de comunsiti romani. Ciudata dispensare de nevoia intelegerii istoriei recente. Nici eu nu doresc ,in ciuda „elefantului de pe caciula”, sa se stearga urmele trecutului la care se refera dl. Simescu. Si eu doresc sa inteleg cum a fost posibil un regim represiv care a mutilate si scurtat vietile unor legiunilor de vicitme. Problema dl-ui. Simescu este ca de fapt ca, din tot ce ne comunica, dansul deja STIE. Ca atunci cand cauta documente/probe (sa speram, mai reliable decat cultura orala a contemporanilor) o face in idea de a-si confirma un adevar istoric gata incorporat intr-un Weltanschauung retoric, avant lettre mais tout à fait après la guerre.
Observ cu regret ca adevarata fata a dlui P. Dan devine tot mai vizibila. la fel ca argumentele sale: acuzatii de antisemitism, comparatii cu Goebells, cimilituri din Orwell si Toparceanu. Il lauda pe mentorul sau P.P. Neveanu ca pe un bonom tolerant. Cand arat ce stalp ideologic al regimului comunist a fost si ce zbir al propagandei „ateist-stiintifice”, cu efecte nefaste directe in viata oamenilor, dansul scrie ca nu spun nimic nou. Vasazica, el stia toate acestea si totusi il lauda, continua sa spuna ca era „mult mai putin doctrinar decat altii”, ca era un „om cu calitati mari si defecte mari”, ca l-a lasat sa citeasca ce a vrut el si sa scrie in teza sa de licenta despre Freud si despre complexul de inferioritate. Pana cand voi depista in arhiva teza sa nu am ce spune despre continutul ei, desi il banuiesc mai puin inocent decat vrea sa ne faca sa credem. Dar celelalte argumente sunt suficiente pentru a situa obiectivitatea dlui P. Dan si disponibilitatea sa de a privi critic propriul trecut si pe cel al mediului comunist din care a facut parte. Ca si cum faptul ca existau monstrii mai mari decat Neveanu ar ajuta cu ceva. Ca si cum, fata de „defectele mari” despre care am vorbit (si care nu sunt femeia si vinul cum pretindea initial dl. P. Dan mizand pe ignoranta cititorilor sai), „calitatile mari” ale acestuia pecum bunavointa fata de fiul colegei sale Clara Dan, persoana sigura din aparatul ideologic, ar schimba cu ceva rolul nefast pe care l-a avut in societatea romaneasca de-a lungul a patru decenii. Ce vrea sa ne spuna dl. Dan: ca oamenii din aparatul ideologic al partidului se intelegeau bine intre ei si erau binevoitori cu familiile lor?
Cand vorbesc despre tineretea sa utecista si comunista, dl P. Dan spune ca sunt „elucubratii” pentru ca el nu a fost membru P.C.R., ci doar pionier al patriei si utecist. O logica demna de mentorii sai. Ca si cum U.T.C. inseamna Uniunea Tineretului Capitalist, iar parintii care l-au educat au fost ideologi ai Partidului Ecologist.
Intrucat aceasta tinerete revolutionara este destul de „noua” pentru publicul din Romania si din strainatate nu am sa dau date concrete pe un forum de discutii. O voi face la locul potrivit. Ma voi referi aici doar la alte lucruri stiute despre dl. Pavel Dan si dna Clara Dan. Sa ne intelegem, respect pietatatea filiala cu care dl. Dan vorbeste despre ei. Dar ascunderea faptelor unor oameni care au jucat un rol atat de nefast in cea mai neagra perioada a istoriei recente a Romaniei, participand la distrugerea tarii si a vietii atator oameni, sau transformarea lor intr-un fel de dizidenti launtrici ai partidului si ai comunismului, care traiau cu teama de a fi arestati, obliga la o actualizare a memoriei si a istoriografiei.
Pavel Dan (Davidovici) a fost activist de partid in Sectia de propaganda a P.M.R. de la Cluj intre 1945-1947. Ca activist a fost trimis de partid sa studieze economia. A fost transferat ca activist de partid la Comitetul Central al P.M.R. din Bucuresti. De acolo a fost trecut la Camera de Comert si facut profesor de economie politica la Institutul de Studii Economice si Planificare, institutie extrem de epurata si ideologizata. Membru de frunte al comitetului de lupta pentru pace al R.P.R. si al altor comitii si comitete similare din epoca. Era unul dintre cei putini trimisi de Biroul Politic al C.C. al P.M.R. in strainatate, atat in tarile comuniste cat si in Occident, cu diverse misiuni (despre care urmeaza sa aflam mai multe). Si unul dintre cei care purta arma. A scris o gretoasa maculatura de propaganda prin revistele partidului, Lupta de clasa si altele. A facut parte din echipa de „istorici” ai „academicianului” Mihail Roller. A publicat cartea „Despre limitele si contradictiile utilizarii tehnicii in capitalism” (Editura de stat pentru literatura politica, Bucuresti, 1957), a carei rasfoire este suficienta pentru a vedea gandirea dogmatica a omului si adevarurile pe care jura.
Pana in 1956 a ramas cu totul obedient liniei ideologice dogmatice a comunismului si stalinismului. Dupa revolutia din Ungaria a inceput sa simpatizeze cu ideea unui comunism reformat, dar in mod strict privat, niciodata public. Sinuciderea sa, in 1959, cu arma din dotare, a nascut zvonuri despre o eventuala colaborare a sa cu servicii din spionaj occidentale. Altii au spus ca era un vechi agent sovietic si colaborator sau lucrator KGB. Ramane ca istoricii si cercetarea de arhiva sa stabileasca adevarul. Ramane de asemenea sa se stabileasca exact care au fost legaturile sale cu Securitatea, daca a avut un post important in structura acesteia, cum sustin unii contemporani.
Clara Dan a fost un activist al P.M.R., un ideolog al materialismului dialectic, al marxismului si leninismului, a predat aceasta ideologie si din prisma ei a criticat curentele filosofice occidentale in publicatii de partid si in revista „Cercetari filozofice” a Institutului de Filozofie al Academiei R.P.R., la care a fost angajata pe criterii politice. A fost o adepta a dialecticii materialiste marxiste in interpretarea oricarui lucru. Si asta de-a lungul intregii perioade comuniste, din anii ’50 pana in anii ’80. Exemple: „Despre dialectica generalului si a individualului” (Cercetari filozofice, nr. 4, 1955), Dialectica materialista. Metodologia generala a stiintelor particulare (coord. C.I. Gulian, Institutul de Filozofie, Academia R.P.R., 1963), „Dialectica rationalitatii stiintei” (in Privire filozofica asupra rationalitatii stiintei, ed. Angela Botez, Editura Academiei R.S.R., 1983). Chiar si cand a scris despre Piaget a facut-o din perspectiva marxista. Chiar si in Occident. Exemplu: „Empirisme et realisme de Marx a Piaget” (in Epistemologie et marxisme, Paris, 1972). Scrierile sale despre filosofi si curente de gandire occidentale (Bergson, Husserl, „neorationalism”) din perioada liberalizarii sunt tot dintr-o perspectiva marxista, insa mai reformista. A condamnat constant „tarele” gandirii occidentale („irationalismul”, „idealismul”, „spiritualismul”, „subiectivismul” s.a.) conform liniei oficiale a partidului. A murit in 2007, fara a recunoaste participarea ei la o ideologie criminala, la un aparat de propaganda si represiune ideologica si fara a-si exprima vreun regret pentru ceea ce a facut.
Dl. P. Dan pretinde ca nu a „auzit o vorba buna despre comunism” de la parintii sai. Sa precizam ca e vorba de anii 1947-1975, ani care – asa cum spune el – au fost cei ai unei copilarii fericite, ai unei tinereti marcate de „mirajul libertatii” din timpul liberalizarii ceausiste si „ferite de efectele deteriorării libertăţii individuale” ce incepeau sa apara inainte de emigrarea sa in Israel.
Cum, intradevar nu se poate discuta cu dl. P. Dan – care are in mod evident obiceiul dialogului de pe o pozitie de putere – ma opresc aici. Nu am de dus sau de castigat vreo polemica cu dansul. Ma intereseaza doar scrierea istoriei, stabilirea faptelor si a responsabilitatilor. Evident, si respingerea contrafacerilor contemporane. Dl. P. Dan are destui prieteni care sa-l apere, oameni cu o istorie similara sub comunism, care ne recomanda sa privim deceniile dictaturii comuniste in mod minimalist si relativist, ca si cum ne-am ocupa de antichitatea egipteana si nu de o cumplita epoca de teroare ai carei protagonisti si martori vinovati traiesc inca printre noi (si mor) fara sa recunoasca si sa-si asume raul la care au participat in mod activ. Ba chiar ne invata despre comunism cu finetea nuantelor si a „paradoxurilor secolului XX”, ne bombardeaza cu discursuri despre fascism si fascism-comunism pentru a pune in umbra dictatura rosie, pentru a-i minimaliza crimele si propriul lor rol (mare-mic, cum o fi fost) in aceasta perioada, ne mistifica sub acoperamantul unor metodologii sofisticate, sub o ploaie terminologica pretentioasa in urma careia toate devin o apa si un pamant iar urmele vinovatiei dispar in vagul generalitatilor teoretice.
Pe mine ma intereseaza ca urmele sa nu dispara, ci, dimpotriva, sa devina vizibile. Sa invatam prin ele despre trecut si despre prezent, despre oamenii din trecut si despre cei din prezent.
Domnul Simescu se pare co este mult mai interesat sa discrediteze persoana si parintii Domnului Dan si mult mai putin sa discute subiectul articolui.
Domnule Dan apreciez foarte mult retinerea dumneavoastra in acest duel „intelectual” cu Domnul Simescu, dar as vrea sa va aduc aminte, daca imi permiteti, de o expresie mai veche „cind te lupti cu un porc te poti murderii, cu singura diferenta ca porcul se va simti in elementul lui.
Citind ce a scris Domnul Simescu inteleg de ce lucruriile arata asa cum arata. Ce trist ca cineva nascut in anii de dupa caderea comunismului are in el atit venin.
Cet animal est tres mechant: quand on l’ attaque il se defend.
Prolificul Domn Simescu continua cu ale sale elucubratii. Ca Goebels, crede ca daca repeti o minciuna de suficiente ori, cineva o sa te creada.Orwell a spus ca sa spui o minciuna in timp ce crezi sincer in ea, cere capacitate de a folosi negrualb, un cuvant din Newspeak . aplicat unui oponent insemna obiceiul de a pretinde ce negrul e alb, contrazicand faptele.
Cu toate acestea, trebuie sa fac cateva observatii:
Observ ca Dnul Simescu nu mai vorbeste despre trecutul meu comunist inexistent ci despre cel utecist inexistent, Probabil ca mai are un atu: trecutul de pionier. De asemenea Domnia sa pretinde ca originea etnica a lui Stanley Milgram nu il intreseaza de loc.
Atunci de ce a pomenit-o? O facea si daca Milgram ar fi fost bulgar si nu de „origine evreo-maghiaro-romana?” Ma indoiesc. In ceea ce il priveste pe Milgram, unul din cei mai important psihologi sociali ai secolului, ignoranta Dlui Simescu e covarsitoare. Ironic, mai ales cand experimentul lui Milgram despre obedienta clarifica mecanismele statului totalitar , un fapt care-I scapa vajnicului anticomunist autoprofesat Simescu.
In ceea ce il priveste pe Paul Popescu Neveanu, nimic din ce spune Dnul Simescu nu este nou. Eu mi-am trait viata pe principiul de a nu raspunde la bine cu rau. Profesorul Neveanu pe care l-am cunoscut in 1968 era mult mai putin doctrinar decat alti profesori care mi-au spus, citez” nu o sa ma abat cu nici un pas de la lina socialista si de stat in psihologie”( dupa care am rugat-o sa o deseneze, sa nu calc pe ea din greseala) M-a lasat sa citesc ce am vrut si sa scriu lucrari despre concepte Freudiene sau despre modelarea matematica a complexului de inferioritate Era un om cu calitati mari si defecte mari
Dnul Simescu continua sa-mi atace parintii, si insinueaza ca fiind produsul acelui mediuu puteam fi decat comunist. De fapt, nu am auzit nici o vorba buna despre comunism de la parintii mei. Stiu ca au cazut de accord ca in cazul in care unul e arestat, celalalt sa-l denunte ca sa poata avea cineva grija de mine si sora mea. Ma simt mirat ca Domnia sa este atat de dedicat cercetarii trecutului meu . Inchei cu cateva versuri de Toparceanu:
Vazut-ati dumneavoastra o floare sau un pom
Sa sara din gradina si sa se dea la om?
Ori ati putea concepe vreun fel de ciupercuta
Ce sta sa se rapeada, când nimeni n-o asmuta?…
Dar, în sfârsit, s-admitem ca scârba asta mica
Ar mosteni-n caracter ceva de la urzica.
Credeam ca dl. P. Dan sufera doar de mici amnezii ale trecutului personal explicabile prin trecerea anilor. Vad insa ca e vorba de o adevarata atitudine de negare, de spalare a trecutului, de reinventare a tot ceea ce a devenit neconvenabil intre timp. Dl. P. Dan mai spune ca nu am argumente. Are insa el. Care sunt acestea? „jivina”, „mocirla”, „minte infectata de antisemitism”, „innuendo”, „nu-i place ceea ce scriu”, „speranta de a ma discredita” s.a.m.d.
Cand e vorba de faptele si scrisele lui Pavel Dan si Clara Dan, acestia nu ar fi fost decat victime ale regimului comunist, care au trebuit sa supravietuiasca prin echilibristica, curaj, prudenta si finete. Chiar asa – sunt cuvintele sale. Cand e vorba de problemele din biografia lui Paul Popescu Neveanu, acestea ar fi, dupa parerea lui, vinul si femeile.
Sa vedem deci ce insemna sa fi psiholog, precum acest Neveanu, in Romania anilor ’50-’60 (de fapt, pana in ’89). Dl. Peter Dan spune ca era greu. Intr-adevar dlui Neveanu i-a fost foarte greu. A fost trimis de P.C.R. sa faca studii in U.R.S.S., iar cand s-a intors a fost pus direct sef de catedra. Foarte greu si cu mult „curaj, prudenta, finete”. Si-a adaugat la numele lui neaos „Neveanu” ca sa aminteasca tuturor, in vecii vecilor, ca e fabricat pe malurile Nevei. A fost secretar P.C.R. pe intreaga Universitate, şef al sectorului „Ateism” din Institutul Pedagogic si militant agresiv (maniheist si extremist) al „ateismului ştiinţific”. A publicat si coordonat carti de educatie socialist-ateista dupa care s-a facut spalarea la creier a omului nou, in toate institutiile si in scolile de toate nivelele. A participat la actiunile din teren impotriva cultelor in campania condusa de Departamentul Cultelor şi de Securitate. Relatiile sale cu Securitatea, foarte profunde (a predat cursuri de psihologie ofiterilor – va inchipuiti cu ce scop), raman sa fie investigate in arhive. A fost un ideolog comunist de scoala dura, a participat la distrugerea psihologiei romanesti in primele decenii ale dictaturii comuniste si reconstruirea ei pe bazele ideologiei materialist dialectice si istorice, intai staliniste, apoi „reformiste”. A publicat carti compilate, plagiate, scrise de negri si semnate de el, in mare parte ilizibile si in totalitate inutilizabile azi. O adevarata „echilibristica”. In rest era o persoana bonoma; ii placeau vinul si femeile. Foarte uman, nu-i asa?
Acesta este mentorul din Romania al dlui P. Dan si persoana pe care o da drept exemplu, plangand-ul pentru dificultatea cu care a trebuit sa supravietuiasca si el (saracul!) in anii dicaturii facand – nu-i asa, ce nevinovat – psihologie.
Despre Pavel Dan si Clara Dan, parintii dlui P. Dan, se poate scrie in acelasi fel. Dar, cum intentia mea nu este persoana sau familia dansului, nu o voi face deocamdata. Voi spune doar ca in timp ce dansii erau economist respectiv filosof in noile structuri ale regimului comunist, altii ca ei putrezeau in inchisori, erau scosi din circulatie, fara drept de semnatura, persecutati si urmariti. De ce? Pentru ca propria constiinta nu le permitea sa participe la opera de masacrare a culturii, a natiunii, a gandirii, a spiritului liber. Si nu e vorba numai de „batrani” (precum C.Radulescu-Motru, L. Blaga, M. Florian si atatia altii), ci de tineri, de oameni de aceeasi varsta, cu aceeasi educatie (ba chiar mai buna) ca ei.
Nu am spus nicaieri ca fiii ar fi vinovati de faptele parintilor, dar chiar si dl. P. Dan – in calitate de psiholog – va recunoaste importanta mediulul familial in formarea copilului si tanarului. Nu devii aceeasi persoana daca esti fiul unor militanti si propagandisti nazisti sau fascisti sau bolsevici sau comunisto-stalinisti sau comunisto-nationalisti sau democrati… Ce parere are dl. P. Dan despre Alexandra Mussolini? Ce ar spune daca fiul unui propagandist nazist ar da astazi lectii germanilor, fara sa pomeneasca vreodata despre ceea ce au facut cei care l-au educat, ba mai mult sustinand agresiv ca nu are nici in clin nici in maneca cu faptele lor? S-ar refugia si in acest caz in acuzatia de „antisemitism”? Sigur parintii sai nu au fost la varful aparatului ideologic de comanda si represiune, ci mai pe la mijloc, ceea ce e foarte linistitor.
Ceea ce ma interesa pe mine este ceea ce a facut dl. P. Dan ca utecist pana cand a parasit Romania, adica prin anii ’64-75, lucruri despre care evita sa vorbeasca in idilicele sale relatari autobiografice. Din fericire „memoria” nu este numai a lui. Mai sunt si alti contemporani, au ramas spusele sale, unele din lucrarile sale, texte scrise negru pe alb. Ehei, sunt multe de spus si vor fi spuse. Daca nu o face el insusi, retusandu-i poza de cavaler fara teama si prihana…
In ceea ce-l priveste pe mentorul sau american, Stanley Milgram – a carui origine nu-mi importa deloc, desi pentru el era foarte importanta -, faptul de a-i fi discipol este pentru marea majoritate a psihologilor de azi mai degraba o garantie de nestiintificitate. Pentru anumiti oameni de stiinta (cu si fara ghilimele) este insa o pretioasa garantie ideologica. La fel si pentru unii „filosofi” de fabricatie ideologica din Romania, oricat s-ar fi reciclat ei dupa ’89 (dintr-o ideologie in alta).
Vina prin asociere a fost una dintre metodele preferate ale intransigentei represive din timpul regimului comunist. Constat cu tristete ca acea malformatie a victoriei ratiunii asupra bunului simt, a capatat o a doua viata, ba chiar prospera dupa mai mult de 21 de ‘tranzitie’. Numai o noua generatie, emancipata de tarele sinistre ale istoriei recente, ar avea posibilitatea sa elimine din spatiul public romanesc o atare anomalie. Dl. Simescu apartine fara nicio indoiala tinerei generatii (ne spune ca s-a nascut in 1990) si are sansa sa participe la demolarea unui sistem de gandire care ostracizeaza prin asociere. Oare?!
Marturisec ca nu mi-au scapat remarcile metaforice cu ulciorul sau demografia emigrarii, nici paranteza care coboara orice discutie in subsolul suburban al testarilor etnice. Am observat si predilectia pentru transformarea adjectivului in adverb si a silogismului in sintagma. Desi sint cu siguranta insultatoare pentru cel putin o parte a cititorilor OC (ma includ printre acestia), nu ma voi opri asupra lor.
Doresc insa sa-i descriu dl-ui Simescu efectul nefast al probei de disonanta cognitiva pe care il exhiba. Dansul ne informeaza in legatura cu proiectul (extrem de interesant, as zice chiar foarte oportun) al examinarii traseelor sub comunism ale intelectualilor publici post-comunisti, in contextul unor biografii privite ca intreg. A discerne caracterul si consecventa in revers a unor biografii, presupune o metodologie complexa si un dar al intelegerii nuantelor demitizarii (unde e cazul) si afirmarii unei deontologii a demersului intelectual fara compromisuri, adica, a aplecarii asupra adevarului istoric indiferent cit de neconvenabil ar putea fi. Dar cu ce incearca dl. Simescu sa ne convinga? In mod cert, nu cu o demonstratie de logica si etica epistemological. A enunta adevarul unei biografii “dupa spre inainte” in modul in care o face tinarul preopinent in cazul lui Peter Dan (pe care marturiseste ca nu il cunoaste) nu poate decit sa dovedeasca adevarul ca “praxis makes perfect”.
Dl. Peter Dan este cineva pe care il cunosc din copilarie. In afara accidentului biologic din biografia sa, semnalat printr-un scurtissim studiu de caz sui generis de catre dl. Simescu fara a cita sursele (Wikipedia?), pot spune ca biografia propusa de dansul este cam ‘pe alaturi’, descriind o alta persoana, una cu un trecut de vajnic ideolog si carierist de duzina, care nu se suprapune deloc peste cea reala. Sint de accord cu dl Simescu in ce priveste critica legata de mica schita biografica propusa de dl. Peter Dan, dar dintr-o cu totul alta perspectiva. In primul rand, din pricina futilitatii unui asemenea gest, dar mai ales, pentru ca in momentul in care accepta o astfel de dezbatere, dl. Dan contribuie si alimenteaza genul de anti-dialog din regiunile romanesti ale cyberspace-ului.
Nu il cunosc pe dl. Simescu, si deci, judecindu-l numai dupa cele scrise in acest cadru, as putea sa gresec (imi cer scuze in avans). Randurile dansului fiind singura usita spre aparatura intelectuala cu care opreaza, nu am alt reper. Deci, vorbind despre demontarea miturilor din trecut si despartirea de narativul istoric utilitar, mi-e greu sa vad cum ar putea dl. Simescu satisface cerintele unei astfel de aplecari asupra trecutului ca inceput al prezentului, atita vreme cit dansul opereaza cu ‘adevaruri’ pre-digerate de altii, a caror experineta (fata indoiala, traumatica) a preluat-o tel quel. In pofida evidentei, procedeaza la enuntarea unui rechizitoriu al trecutului ‘utecist’ al celui pe care nu-l cunoaste, atit din perspectiva filogeniei impure, cit si a unei presupuse ‘osmoze’ ideologice endogene. Sa ma ierte dl. Simescu, dar in acest mod, nu mai are nevoie de profesori care sa-l puna la colt pentru ‘impertinenta’, caci isi administreaza auto flagelarea in mod implicit prin aceste transgresiuni empirice.
In interesul transparentei, si pentru a il scuti pe dl. Simescu de efortul de a ma ‘repera’ la randul meu ca fost traseist utecist cu un pedigree bolsevic, doresc sa-l informez ca tatal meu a fost communist incepind din anii 30’s, a participat la instaurarea si consolidarea regimului comunist, a avut responsabilitati grele si care nu se pot prescrie prin trecerea timpului. La randul meu, dup ace am tergiversat pina la admiterea in facultate intrarea in UTC (inevitabila pentru orice student), am absolvit sectia de sociologie, am lucrat la la Piatra Neamt, iar la 27 de ani am emigrat din Romania. Nu va putea insa gasi informatii despre traseismul meu pentru ca acelea pur si simplu nu exista (exact ca si in cazul dl-ui. Peter Dan).
Cet animal est tres mechant: quand on l’ attaque il se defend.
Replica Dlui Simescu a aparut după ce am trimis replica mea, aşa că trebuie să fac un adaos:
Dnul Simescu scrie ”Ca si-a facut doctoratul cu controversatul Stanley Milgram (desigur nu in virtutea afinitatii cu originea evreo-maghiaro-romana a acestuia) e un lucru demn de atentie”. Trebuie să recunosc că am greşit: am crezut că Dnul Simescu este un june intransigent şi doctrinar, dar citatul de mai sus îmi arată că am de a face cu un rău mai vechi şi mai profund: acel al unei minţi infectate de anstisemitism. Am prieteni în “virtutea afinităţii” cu oameni de bine. Milgram mi-a fost mentor în “virtutea afinităţii” intelectuale şi al preocupării cu relaţia de putere dintre individ şi societate. “ Virtutea afinităţii cu originea evreo –maghiaro- română” menţionată de Dnul Simescu în acest context nu are decât un singur scop: să sugereze că fără sprijinul tacit al “mafiei evreieşti” nu puteam ajunge să lucrez cu Stanlez Milgram. Încă o dată, lipsit de argumente,Dnul Simescu recurge la innuendo. Pesemne că am lovit un nerv: ies jivinele din mocirlă.
Cet animal est tres mechant: quand on l’ attaque il se defend.
În primul rând vreau să-i mulţumesc prietenului Morar pentru sprijin şi cuvintele calde care m-au măgulit şi m-au făcut să mă simt umil.
În cee ce-l priveste pe Dl. Fred Simescu, am o dilemă. Nu văd de ce m-aş apăra, idea domniei sale privitoare la responsabilitatea copiilor pentru actele părinţilor fiind patent absurdă. Părerea mea este că domniei sale nu-i place ceea ce scriu. Lipsit de argumente, face aluzii la trecutul meu comunist fictiv în speranţa de a mă discredita. Ca să lămurim lucrurile: am fost in UTC şi am fost dat afară când am anunţat că vreau sa plec. Membru de partid n-am fost. Am lucrat trei ani la Insitutul de Expertiză şi Recuperare a Forţei de Muncă unde am fost repartizat pe baza mediei de absolvire, după care am plecat din ţară. Atât.
Pe de altă parte, vreau să-i apăr pe cei care nu se mai pot apăra. Dl.Simescu nu are habar, nu din vina dumisale ci pentru că este tânăr, ce însemna să fii psiholog -ca Neveanu – sau filozof – ca mama-în Romania anilor 50-60. Nu înţelege că simplul fapt de a scrie despre Bergson şi Husserl era un act de echilibristică şi cerea curaj prudenţă şi fineţe. În ceea ce priveşte valoarea lucrărilor, Piaget, alt subiect al mamei a fost suficient de impresionat să o invite să lucreze cu el prin anii 70. O fi şi el vre-un criptocommunist?
Paul Popescu Neveanu m-a protejat când toate lucrările citate de mine erau publicate în Vest, m-a încurajat să studiez ce am vrut şi m-a lăsat să-mi fac lucrarea de diplomă aşa cum am vrut cu toate că răspundea pentru mine. Nu am fost singurul student cu care a procedat aşa.E drept că îi plăceau vinul şi femeile , probabil datele biografice la care face aluzie Dl. Simescu, dar acestea sunt preferinţe pe care le consider mai degrabă calităţi.
Mărturisesc că mă încearcă un sentiment de amărăciune când întâlnesc atâta rigiditate şi intransigenţă la un om tânăr. Churchill a spus că dacă nu eşti idealist când eşti tânăr, nu ai suflet şi dacă rămâi un idealist când eşti om matur nu ai creier. Dnul Simescu a îmbătrânit înainte de vreme.
Multumesc dlui profesor Morar pentru temele pentru acasa. E frumos ca sare in ajutorul prietenului sau. Insa valoarea de adevar a gestului este invers proportionala cu frumusetea lui. Ce ar spune despre faptul ca multi vinovati de lucruri mai grave decat micile malpraxis-uri ale dlui P. Dan au fost aparati inca si mai frumos de prietenii lor. Sigur, nu il cunosc personal (si nu am motive sa imi para rau pentru acest lucru). Dar asta inseamna ca numai bunii sai prieteni se pot pronunta despre el? Eu mi-am spus parerea in virtutea celor ce le-am aflat despre el si despre distinsii sai parinti (vrednici luptatori comunisti ai anilor \’50-\’60) de la oameni care l-au si i-au cunoscut, chiar daca nu de pe pozitia de tandrete a dlui Morar. Lipsa mea de obedienta la autoritatea (morala? profesionala?) a unor nume – pe care, in mod vinovat si subversiv le-as fi abreviat – ma transforma in ochii dlui profesor intr-un maniheist agresiv si intr-un extremist plin de prejudecati. Iar tineretea (vai, la 21 de ani sa-ti permiti sa judeci conform propriei constiinte) ma face sa devin, in aceeasi ochi profesorali, un elev scos la tabla, care in loc sa repete lectia din manual indrazneste sa judece pe cont propriu. Chiar asa dle Morar? Nu va anulati singur autoritatea profesionala prin astfel de stampile pripit si cam acneic aplicate?
Ce o fi facut si studiat dl. P. Dan in lumea libera nu stiu daca poate fi un titlu de onoare (parintii nostri n-au avut la indemana posibilitatile de emigrare ale dumnealui). Ca si-a facut doctoratul cu controversatul Stanley Milgram (desigur nu in virtutea afinitatii cu originea evreo-maghiaro-romana a acestuia) e un lucru demn de atentie, chiar si ca o simpatica bravada a omului burghez. Ce are a face insa cu chestia? Ceea ce a crezut si facut in tineretea sa utecista il califica acum drept instanta morala si dascaleasca in fata natiunii prinsa cu mata in sac? In treacat fie vorba am citit si unele lucruri scrise de dl. Morar in propria-i tinerete utecista si comunista, in anii \’70 si \’80. As fi curios, e mandru de ele? I se par compatibile cu societatea romaneasca de dupa \’89? S-a dezis de acele lucruri in ultimii 20 de ani? A facut-o explicit, public sau numai in sinea sa?
Eu il inteleg uman si pe dl. Morar si pe dl. P. Dan si pe altii ca dansii. Au facut niste lucruri, si-au asumat niste posturi si ideologii pe care istoria le-a pus la colt, dar nu au vrut ca, prin asta, cariera si viata lor sa fie intrerupte sau marginalizate. Si au continuat adaptandu-se, schimbandu-se poate, reinventandu-se si eventual chiar devenind mai buni. Poate nici primele optiuni nu au fost chiar sincere, ci intr-un fel dictate de mediul in care doreau sa reuseasca. E loc de discutat despre asta. Ce nu se poate explica si accepta este erijarea lor in dascali morali, fara a-si face macar un examen de constiinta in fata natiei pe care o dojenesc parinteste cu batul la poponet.
De ce ma intereseaza atat de mult toate aceste lucruri. Pentru ca am avut sansa de a le afla (si inca multe altele) de la contemporani ai intregii perioade comuniste si pentru ca altii nu vorbesc despre ele (decat pe la colturi poate). Mi-am ales ca tema de cercetare traseele sub comunism ale intelectualilor publici post-comunisti, legaturile dintre cele doua parti ale biografiilor lor si modalitatile in care cea de-a doua si-a asumat-o (public sau privat) pe prima. E un subiect urias, e nevoie de echipe si de programe si indemn pe cat mai multi tineri sa se ocupe de acest subiect. Cei care se simt cu muste (sau elefanti) pe caciula vor incerca sa descurajeze sau sa conteste indreptatirea unui asemenea demers. Nu ma astept ca dnii Morar sau P. Dan (si atatia altii) sa ne aprobe. Dar oare cred ca ne pot opri? Sau daca cineva ar trebui sa ne opreasca si sa ne faca mai intelepti sunt ei aceia? Cred ca distinsii domni la care ma refer ar face mult mai bine sa scrie povestea constiintei lor in comunism si dupa, explicandu-ne cum si de ce au crezut ceea ce au crezut si au facut tot ceea ce au facut (cu mic si mare). Tocmai pentru ca nu au facut-o marii criminal si vinovati ai epocii, e poate un motiv sa o faca cei cu cele mai mici vini, cei recuperabili si recuperati (desi oarecum furtiv), cei care chiar doresc sincer sa contribuie in mod pozitiv la o lume mai buna. Poate ca gestul lor ne va ajuta sa depasim maniheismele. Cine stie? Poate.
Am citit cu interes ce spune Maria .As fi raspuns aproape precum prietenul meu .Cu un adaos:sunt interogatii de buna credinta .Poate ca tot asa sunt cele ale Domnului Fred Simescu.Textele insa imi spun altceva .De pilda ,ca aveti numai certitudini de ordin negativ despre o persoana pe care sigur n-o cunoasteti .In orice caz nu precum mine iar eu pot sa spun ca Peter Dan din ochii dumneavoastra nu are nici o legatura cu extraordinara constiinta morala care s-a dovedit a fi -prin fapte de necontestat timp de sase decenii-cel care s-a purtat intotdeauna ca un om liber .Niciodata obedient ,niciodata rauvoitor ,niciodata neglijand sau nerespectand demnitatea semenilor sai.Poate ,va intereseaza sa stiti ca in unitatea morala a vietii un loc peste care nu se poate trece este acela ca a avut puterea si curajul sa fie hotarat impotriva formelor de care dumneavoastra dati o proba :prejudecati ,judecati maniheste ,agresivitate in atitudini si convingeri,extremisme .A vrut sa inteleaga care este cauza raului iar teza lui de doctorat si-a facut-o cu Stanley Milgram .Sigur asa ceva nu va spune nimic.Dar o cale de acces exista chiar in ceea ce spuneti despre cei pe care gasiti de cuviinta sa-i scrieti doar cu nume si prenumele doar cu initiala .Marturisesc ca nu m-am gandit vreodata ca numele scriitorilor si ganditorilor Norman Manea si Ion Vianu pot suferi astfel de prescurtari. Marturisesc de asemenea ca inteleg greu cum poate un om de 21 de ani sa atace in numele unei puritati a propriei constiinte.Poate reale dar cate sunt de dovedit intr-o viata de om.O judecata fara hybris ,putin mai blanda si mai prudenta nu strica nimanui.Daca nu va place ce scrie Peter Dan poate totusi incercati sa cititi sau recititi Intoarcerea huliganului cartea lui Norman
Manea .
Domnule Peter Dan,
Va multumesc pentru raspuns. Va asigur ca atacul la persoana ma intereseza si mai putin decat persoana. Eu m-am nascut in 1990, sunt student si nu am cu ce sa ma laud deocamdata, dar contati pe mine ca veti auzi in viitor (cat de apropiat sper). M-am nascut intr-o familie 100% anticomunista, luptatori pe baricade la „Revolutie”. De la parinti, de la parintii lor si de la prietenii lor si ai parinilor lor am cunoscut ce a fost comunismul si am inteles psihologia omului care a trait sub el, din anii ’50 pana in anii ’80. Nu vreau sa comentez nimic la biografia expurgata pe care v-ati prezentat-o mai sus. Intamplator am citit ce a scris dna Clara Dan despre Bergson si Husserl. Credeti ca sunt lucruri cu care poti tine fruntea sus astazi? Dar in anii ’50? Dar alte articole si brosuri ideologice? Aveti o parere cam nu-stiu-cum despre inteligenta mea si a celor pentru care ati scris acest comentariu. Cat despre Neveanu, se pare ca ma luat de prost? Credeti ca nu stiu cine a fost – direct de la oamenii care au avut de-a face cu el, precum si din scriitura sa ideologizata si ilizibila (ca sa nu mai pomenesc de biografia sa). Chiar nu ma intereseaza sa demonstrez nimic despre trecutul dvs. utecist si comunist. Ganditi-va insa ca sunt destui oameni cara va cunosc familia si pe dvs. Stiti ca ulciorul nu e compatibil cu Mergedesul… Avantul acesta v-ar sade bine la altele.
Nu ascund ca ma deranjeaza teribil faptul ca, dupa ’89, suntem dascaliti si mustruluiti de fii, nepotii si discipolii celor care, inainte de ’89, ii dascaleau si dadaceau pe parintii nostrii. Cum ii mai invatau ei despre comunism, fascism si alte -isme. Vasazica aschia nu sare departe de trunchi. Cu regret, nimic personal…
@ Maria: Istoria o scriu castigatorii..De asemeni, cine controleaza prezentul controleaza trecutul, cine controleaza trecutul controleaza viitorul (Orwell)
@ Fred Simescu:
Ororile fascismului nu sunt mai actuale decat cele ale comunismului dar nu compenseaza pentru ele. Nu exista un quid pro quo moral. In ceea ce priveste atacul la persoana:
Tata, Pavel Dan, a fost economist si comunist.Nu am de ce sa-mi cer scuze pentru el mai putin decat copii uni legionar sunt responsabili pentre parintii lor. Nu era multumit de directia comunismuluiin Romania, si a si vorbit. Cand latul a inceput sa se stranga s-a sinucis.
Mama Clara Dan, a fost cercetatoare la Institutul de Filozofie al Academiei. A publicat carti despre Piaget, Bergson si Husserl. Eu am absolvit liceul Caragiale si am intrat la Universitatea Bucuresti,la Fizica. Dupa doi ani si armata m-am transferat la psihologie. Nu numai ca nu am fost cunoscut ca suporter al regimului, ci dimpotriva, am fost un ghimpe in coasta oricarui profesor doctrinar Nu o sa gasiti in trecutul meu nici o instanta in care am batut toba mare si nici pe cea mica. Profesorul P.P. Neveanu, cu care mi-am facut lucrarea de stat m-a intrebat: „esti sigur ca nu ne baga astia la puscarie?”
In 1972, eram la Iasi, la conferinta cercurilor stiintifice studentesti, la Bolta Rece (cea adevarata), cu Puiu Vasilescu, Vasile Morar si C.V.Tudor. Fiecare luasem un premiu si sarbatoream. Am pus pariu cu Tudor ca a doua zi tin o cuvantare depre „Inconstientul Comunistului”. Am tinut-o si am fost retrogradat de la premiul pe tara le premiul trei.Nu am pretins niciodata ca am fost altceva decat oponent pasiv, si marea majoritate a actiunilor mele erau bravada,dar cititorii pot sa decida singuri. Acum domnule Simescu, este randul dumneavoastra: ce hram ati purtat?
Hm, a vorbi despre cei multi si, adesea, in numele lor, implica un proces tacit de „inventare” a lor. Dl. P. Dan nu ne spune cum ii inventeaza el pe cel multi, dar instrumentele ca si referintele „admirabile” (N. Manea, I. Vianu, V. Morar, S.A. Matei) sunt la vedere. Nici sofisticarea discursului nu estompeaza preferintele sale apriorice si teleologia argumentarii. E interesant, de asemenea, cum „nedreptatile inerente unei societati deschise” sunt acceptate ca cel mai natural lucru din lume. In fine, carteva intrebari. De ce tema „ororilor fascismului” este mai actuala in anii 1990-2011 decat ce a „ororilor comunismului”? Dl. P. Dan a fost un suporter tacit sau un oponent pasiv al comunismului? El ar prefera probabil optiunea B, noi am spune A, iar cunoscatorii biografiei sale familiare ar opta pentru una dintre celelalte doua categorii. Ghiciti care.
Dr. Dan a explicat printr-o anologie extrem de interesant etapele necesare societatii romine sa-si asume responsabilitatea propriei sale istorii.
Problema este ;care istorie? sub sistemul comunist era o singura varianta, acum exista multe varinte ale istoriei. As vrea sa stiu cum putem stabili care e adevarul acum cind exista atitea optiuni, aproape ca un „multiple choice”. Fiecare miscare politica isi alege istoria care ii convine.