Momente permanente

Lucrind la acest eseu (cf. Tramvaiul Caragiale din Observator cultural, 16-22 noiembrie a.c.), rasfoind volume si gindindu-ma aproape obsesiv la Caragiale, iata ca la un moment dat dau de acest pasaj in introducerea la editia a treia a volumului iorgulescian Marea trancaneala: „Neted spus, autorul stie ca tentatia de a indentifica lumea imaginara a unui scriitor cu lumea reala e mare; ca e puternica si, uneori, e chiar irezistibila; ca e veche, de nu si eterna; cu toate acestea, el crede ca nu e si mai putin imbecila, oricum ar fi luata“. Nu spun ca m-am zguduit (se mai intimpla ca parerile-observatiile unuia sa fie subapreciate de un altul, nemaivorbind de faptul ca Mircea Iorgulescu, desigur, nu putea cunoaste ideile mele), totusi nu mi-a cazut bine (e deceptionant ca un om inteligent, cult si original, pe care il mai si respecti, sa te considere imbecil chiar si asa, in necunostinta de cauza, chiar si anterior si neputind sa se gindeasca la faptul ca te va rani). Nu m-am zguduit, deci, dar am stat cu sula-n coaste. Oare sint imbecili toti cei care indraznesc sa considere textul unei opere literare un punct de pornire sau, mai bine, o cutie de rezonanta […]