Morala unui sceptic „sub acoperire“

Nu știu ce îl va fi convins pe Gabriel Liiceanu să includă în traseul său de intervievator al unor oameni cu biografie exemplară o oprire la casa din Sibiu a poetului Mircea Ivănescu (puțin înainte de dispariția acestuia, în 2011). Însuși autorul acestei cărți de convorbiri enumeră, într-un preambul, motivele de inaderență, punctele în care cei doi colocutori nu s-au/nu s-ar fi putut întîlni, mai degrabă decît pe acelea de convergență. „Trăiam pe continente culturale extrem de îndepărtate. Ce ar avea de discutat […] traducătorul lui Joyce cu cel al lui Heidegger?“.   Ei bine, lecția pe care trebuie să o fi trăit (ar fi inexact spus „primit“) profesorul de filozofie, discipolul lui Noica, odată cu această întîlnire aparent nemotivată de vreo afinitate anterior instituită, lecția este rezumabilă, cred, astfel: e o prejudecată convingerea conform căreia un dialog fructuos („edificator“, în termeni păltinișeni) poate avea loc numai între… „afini“ (cultural, ideologic, temperamental etc.), că doi oameni atît de diferiți încît par de pe „continente culturale extrem de îndepărtate“ nu ar avea ce să-și spună sau că o discuție în contradictoriu – bine intenționată (adică neexcluzînd, de plano, un posibil acord, cît de îndepărtat) – nu ar fi o experiență dezirabilă. […]