Munci şi zile

Mi-a adus aminte mai curînd de poezia lui Ion Buzu cartea celuilalt cîştigător al Premiului Opera Prima de la Botoşani. Este vorba despre Ştefan Ivas, al cărui volum, mila schimbă gustul cărnii, joacă pe aceleaşi coordonate ca şi cele ale tînărului poet basarabean. Adică memoria unei copilării deloc idilizate, într-un cadru rural unde trecerea, curgerea timpului, este punctată de ritualurile muncii, cealaltă, a existenţei tînărului/maturului într-un spaţiu urban. Diferenţa dintre cei doi o face faptul că această existenţă matură nu se încadrează în universul aseptic al unei multinaţionale, ci continuă în zona unei sărăcii evidente, iar la nivelul imaginarului şi al limbajului, Ivas e, evident, mai puţin crud. Deşi de un pesimism evident, străbătut de străluciri ironice care nu fac decît să potenţeze griul general, tonul lui Ştefan Ivas pare să inducă în fiecare poem o distanţare a vocii de ceea ce spune, de propriul discurs. O obiectivare prezentă chiar atunci cînd poetizează la persoana întîi.   Structurat în trei cicluri destul de limpede delimitate tematic, volumul lui Ivas e departe de a fi unul unitar: cred că 3D, ciclul copilăriei şi al primei adolescenţe, e foarte bun, căTimp liber e mai slab, culminînd cu (M. se hotărăşte să moară), […]