Murinia lui Păcală

Nefiind rezultatul unui efort susţinut, concentrat pe o perioadă îndelungată şi avînd puţine şanse să devină cărţi de referinţă, volumele ce reunesc  cronici literare sau articole eseistice sînt din start  socotite de mulţi  inferioare celor  unitare,  sistematice, vertebrate de o anumită temă, cum ar fi monografiile, de exemplu. Meritul acestor scrieri este, însă, de altă natură, şi anume acela de a aduce cu ele respiraţia naturală a fragmentului. În ele se răsfrîng atît  liniile frînte ale istoriei (sociale, politice, literare), cît şi o viziune personală (re)compusă din idei fugarnice, care, uneori, peste ani, îşi află statornice validitatea (sau măcar coerenţa), iar alteori ni se arată desperecheate, contradictorii sau de-a dreptul spulberate. Îşi au propria lor viaţă, cu creşteri şi descreşteri,  avînd şi o unitate  al cărei sens poate fi căutat în fantasmele pe care le secretă. În astfel de texte, ochiul unui scriitor veritabil detectează mişcarea la o altă scară, precum ochiul albinei, fiind atras de reflexia în ultraviolet a lumii, în care se vede parcă mai bine ceea ce lipseşte.   Cum am spînzurat-o pe Emma Bovary, cea mai recentă carte semnată de Doina Jela, conţine  articole publicate de aceasta între anii 2006 şi 2008 în revistele Tomis, Vatra şi Observator cultural, […]