MUZEELE LUMII. Museo di Capodimonte. Istoria unui palat regal

Am avut ocazia, nu cu multe săptămîni în urmă, de a reveni pentru cîteva ceasuri la Napoli. Inevitabil, purtam conturul vechi de trei ani al primei întîlniri – intensă, idealizată – în care eram tentat să potrivesc noua experienţă citadină. Am eşuat lamentabil. Mă confruntam cu o realitate ceva mai cenuşie, mai brută decît mă aşteptam, alimentînd o impresie de familiaritate nepotrivită – căutasem vitalitatea meridională şi aflam o hărmălaie aproape dîmboviţeană. Între cotidianitatea nudă şi ficţiunea mea mozaicată – construită din trilurile lui Farinelli, acuarele de Giacinto Gigante, concertele pentru flaut de Saverio Mercadante, pagini din jurnalul lui Goethe sau arabescurile lui Jan Neruda – se căsca o falie insurmontabilă. Părăsind agitaţia străzilor, am pornit înspre Capodimonte. Aveam să constat că celebra formulă „Vedi Napoli e poi muori!“, neverosimilă în zumzetul prăfos al oraşului, capătă sens, totuşi, pe înălţimile lui, de unde îţi poţi roti privirea peste o panoramă realmente fermecătoare. Tocmai înspre această zare se întoarce palatul în care se află Museo Nazionale di Capodimonte. O clădire impunătoare, cu trei curţi interioare şi numeroase pavilioane, dar în acelaşi timp discretă – faţada stacojie, fără blazon sau ornamente de paradă, alternează monoton pilaştri şi ferestre, lăsînd impresia că s-ar […]