MUZEELE LUMII. Muzeificarea timpului

Un muzeu al ceasurilor în Elveţia poate fi privit şi ca validare a unei prejudecăţi. Altfel spus, nu există pentru un asemenea amplasament un loc mai potrivit – dar şi mai banal – decît însăşi ţara exactităţii (fastidioase). Departe însă de a fi o simplă tezaurizare de mecanisme ticăitoare, colecţia „Kellenberger“ din Winterthur („Uhren Sammlung Kellenberger“) expune o problematică bogată cu privire la timp, istorie, artă sau mecanizare. Mecanismul orologiului îşi intersectează propria istorie deopotrivă cu ştiinţa şi arta. Acest complicat ansamblu – compus, în versiunea modernă, din balansier, indicatoare, roţi dinţate, arcuri şi tije – este o replică, în mic, a maşinăriei cosmice. Ceea ce în secolul al XVI-lea mai era încă desemnat ca machina del mondo cuprindea, într-un amestec de ştiinţă magică, cosmologie ptolemaică şi teologie, totalitatea alcătuită din „ceruri“ (cinci planete cunoscute, Soarele şi Luna) şi Pămîntul în jurul căruia se învîrteau într-o suavă armonie. Similaritatea între natură şi artificiu, la scară mundană, este exprimată de Descartes, în 1647, în Les Principes de la Philosophie: „Nu recunosc nici o diferenţă între maşinăriile născocite de artizani şi corpurile diferite pe care însăşi natura le alcătuieşte“.   Divizarea fluxului inexorabil şi inegal denumit „timp“, măsurarea şi înregistrarea sa au […]