MUZEELE LUMII. Muzeul Condé

Din arhitectura evanescentă a unei zile de martie, cu vînt şi soare rece, recuperez succesiunea de imagini şi de impresii ce mi-au acompaniat întîlnirea cu Muzeul Condé de la Chantilly. Stabilimentul, peisajul ce îl circumscrie, dar şi cronologia celor cinci veacuri au toate datele necesare pentru a livra, la capătul incursiunii, un sublimat de istorie franceză şi artă europeană. Dacă ar fi să schiţez o ierarhie, aş plasa această instituţie muzeală între Luvru şi Jacquemart-André, întrucît are delimitarea familială a celui de-al doilea şi aura monarhică a celui dintîi. În realitate, ceea ce percepi la prima vedere este ultimul etaj al biografiei acestui loc: edificiul eclectic refăcut, după 1870, de arhitectul Honoré Daumet, pe ruinele castelului demantelat în delirul revoluţiei burgheze. Anului fatal 1793 i-a supravieţuit însă reşedinţa secundară (Le Petit Château) – operă a arhitectului Jean Bullant –, încorporată inteligent în ansamblul reconstituit. La acea dată, familia Condé se stinsese de mult, ultimul act fiind jucat, după 1850, de Henri d’Orléans, duce de Aumale şi al cincilea fiu al regelui Louis-Philippe, moştenitorul fără urmaş al proprietăţii de la Chantilly. Rolul său este sublim: pune să se reconstruiască ansamblul arhitectonic, instalează un splendid muzeu, iar în final cedează totul statului […]