Natura si imaginar

Demiurgia tehnologica, increderea in progres, ca intr-un confort in care te instalezi fara grija, suficient si imprecaut, leganasera pina la beatitudine veacul descoperirilor moderne. Un eveniment fortuit pe cit de napraznic veni, intr-o noapte din aprilie 1912, sa aduca brutal dezmintire unor atare iluzii. In citeva ceasuri, nimicind sfidarea pe care o constituia uriasa cetate plutitoare numita Titanic, icebergul catastrofei rupsese un ciclu de crestere impavida, pedepsise trufia unor precare certitudini. In acest drastic avertisment al elementelor – inainte chiar de intiiul razboi mondial –, Ernst Jünger avea dreptate sa vada semnalul unei crize ce afecteaza adinc civilizatia, punind-o, nesocotit, provocator si vulnerabil, in raspar cu permanenta care e natura. Recursul fata de asemenea amenintari, scriitorul il cauta intr-o ipostaza umana care-si culege ratiunea de a fi si taria din desisurile padurii, dintr-un versant de existenta inca indemn, rezistind romantic pervertirii alienante. Imi place sa astern o perspectiva astfel genuina, cind imi propun sa dau seama despre lumea pe care o aduce sub ochii nostri un pictor ca Viorel Marginean. Fecior de padurar, el apartine, prin radacini indestructibile, tarimului caruia ii pomeneam, mai inainte, autenticitatea. Si nu e vorba, sub cumpana acestei arte, cu justete alegra, scutita de zadarnicii egotiste, […]