„Natürlich mai exista locuri pe care nu le stie nimeni“

Despre scris si despre principii „Nu mai pot sa scriu si nici nu mai vreau“, imi spunea uneori Gellu Naum. „Scrisul poate fi si o stagnare, desi ti se poate parea ca te ajuta sa inaintezi“. Imi vorbise adesea despre sila de cuvinte, despre capcana literaturii care poate fi o alta forma de „dresaj“ – citisem despre asta si in Zenobia: „Deprinderile scriiturii, altadata stimulatoare macar din punct de vedere emotional, mi se pareau mai inutile si mai nesatisfacatoare decit oricind, ba chiar le descopeream un loc de frunte intre cauzele intime ale starii mele […] Ca sa nu scriu, vorbeam“. Intr-o astfel de stare a scris Nigredo, scirbit de literatura, de poezia-literatura. Semnele s-au asezat unul dupa altul, misterios, in numar egal pe fiecare rind. Ce reprezinta ar vrea si autorul lor sa stie: Actul de a scrie este pentru Gellu Naum, inainte de orice, o imensa responsabilitate. Scrisul provoaca dislocari in propria „structura“, impotmoliri sau eliberari. Cred ca afirmatia lui Cornelius Agrippa, pe care o citeaza undeva, a avut mereu pentru el greutatea unui avertisment: „Eroarea in cuvinte este o sursa fecunda de eroare in lucruri“. Intr-o zi mi-a vorbit altfel despre cuvinte si lucruri, despre importanta concordantei […]