Neindignarea spiritului filozofic românesc

Mirare la indignare: în timp ce spiritul poate cu adevărat filozofic, adică sensibil-raţional, al epocii se revoltă, se indignează, adevărat corp viu, la nedreptăţile epocii care tind să distrugă, pur şi simplu, din nou lumea, încercîndu-ne, la noi, în mediul filozofico-academic, un oarecare concurs pentru ocuparea nu ştiu cărui post didactic de către cineva evident aplecat mai curînd către cercetare a produs o indignare meschină, fals filozofică, despre care consider că trebuie să ne punem o singură întrebare: dacă respectivul concurs ar fi fost cîştigat de către Cristian Ciocan, concurentul aflat pe placul dlui G. Liiceanu, i-ar mai fi scris acesta din urmă nu una, ci două scrisori de minusculă indignare ministrului educaţiei? Altfel spus, ca să înţelegem bine cum stau lucrurile, facultatea românească, nu doar de filozofie, e îmbîcsită, învechită, mediocră şi ticăloasă, adică merită denunţată ca atare doar dacă şi atunci cînd nu ne e pe plac, doar accidental, sau pur şi simplu, ca atare, indiferent de un concurs „de împrejurări“ sau altul?   Răspunsul adevărat e, evident, cel din urmă. Facultatea de Filozofie nu a făcut, recent, decît obiectul unei răfuieli între două dominaţii, între două „spirite de corp“ la fel de închistate, de preocupate de putere, […]