Nepotul lui Dracula (XII)

Între timp, apăruse chelnerul, înalt şi slab, cu părul şaten, tuns scurt şi ochelari negri, care, aplecat uşor din spate spre Teo Cossiga, l-a aşteptat, respectuos, să termine, apoi l-a întrebat: – Ce serveşte domnul Cossiga? Abia atunci Fifi a observat că Teo nu mîncase nimic, farfuria din faţa lui fusese tot timpul goală. – Da, a spus Cossiga şi a luat meniul… Un pilaf sîrbesc… o porţie de legume asortate, fără sare, şi ulei… Apoi, uitîndu-se la sticluţa de ulei de pe masă a întrebat: – E de măsline? Extravirgin? – Se poate, dom’ Cossiga?! Special pentru dumneavoastră… – Bine, bine… Două salate de pleurotus… şi o lămîie. Atît. – Da, şefu’! Domnii…? – Un biftec tartar, a comandat decanul Miky. Apoi, întorcîndu-se spre Fifi, şi-a lins discret buzele şi i-a făcut cu ochiul: – Ţi-l recomand. Îl fac foarte bun. – Şi eu la fel ca domnul decan, a spus Fifi, sfios. Un val de căldură îi cuprinsese sufletul. Simţea că se sufocă de poftă şi de recunoştinţă. Acum înţelegea de ce toată lumea îl iubea pe Miky, deşi era cam slobod de gură, chiar buruienos. Un şef adevărat, care-nţelege nevoile oamenilor, atent, apropiat. Nu ca Teo Cossiga, […]