Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
- 17-04-2014
- Nr. 719
-
Paul CERNAT
- POLEMICI
- 21 Comentarii
În ultimele săptămîni, dl Nicolae Manolescu pare cuprins de o nelinişte stranie faţă de „cei care vin“ (au venit deja) în critica autohtonă de după 2000. În numerele 15 şi 16 pe anul în curs ale României literare, nu mai puţin de două editoriale sînt dedicate, într-un fel sau altul, sussemnatului şi lui Andrei Terian:„Război «soft» între tineri şi «bătrîni»“, respectiv„Cui i-e frică de Titu Maiorescu?“. Ultimul vizat: Bogdan-Alexandru Stănescu, muştruluit pedagogic în adevărul.ro pentru argumentele „prezenteiste“ cu care ar susţine ultimul volum de poezie al lui Dan Sociu („Îi înţeleg tot mai puţin pe tinerii critici“). De altfel, nu calitatea argumentelor, mai curînd dezolantă, ci autoritatea, prestigiul şi influenţa lui Nicolae Manolescu, ale cărui cărţi de pînă în 1990 îl recomandă ca pe un reper de prim-plan al criticii româneşti, mă determină nu doar să acord credit intelectual intervenţiilor domniei sale, ci şi să le dau un răspuns. Hodoronc-tronc Mai interesant ar fi de văzut „ce-l mînă în luptă“ pe distinsul autor al Istoriei critice…, faimoase deja, printre altele, pentru capitolul complet ignorant despre „noii veniţi“ din anii 2000, pentru colajele inabile din articole vechi livrate ca relecturi recente, pentru numărul neverosimil al erorilor factologice şi nu numai. […]
cum, anume, ”masori” un critic? Pai, io cred ca dupa numarul de inshi pe care i-a pus p-orbita, pe care i-a *des-coperit*.
Ce parere au, expertzii? Ca-s chiar curios.
Cele bune, tuturor,
Nea Marin
Din articolul de mai sus:
„Nicolae Manolescu uită de conflictul dintre „postmodernii“ optzecişti şi „neomoderniştii“ şaizecişti[…]”
Iata si ce scrie Nicolae Manolescu insa, in „Cui i-e frica de Titu Maiorescu”, articol mentionat de altfel mai sus:
” Am argumentat şi în trecut că paradigma literară s-a schimbat în anii 1980. Între neomodernism şi postmodernism nu e o continuitate. Literatura însăşi vorbeşte! Blandiana şi Cărtărescu nu scriu aceeaşi poezie. Ivasiuc şi Chifu nu scriu acelaşi roman. Eu şi Terian nu avem aceeaşi idee de critică (aşa cum speram după monografia Călinescu).”
Acum intrebarea: Domnule Paul Cernat, asa cititi si literatura ?
@Un sospiro: una-i una, alta-i alta. Pentru ca, iata, respect autonomia esteticului :), nu amestec planurile: pe poetii buni ii judec cu argumente „estetice”, chiar daca sint „prezenteisti”, iar globalizarea – cu alte argumente. Ar trebui oare s-o judec tot estetic?
In privinta judecatii de valoare, sint „maiorescian”. Cind trec la analiza de context, fac loc (si) „gherismului”. E-atit de simplu. Dar pentru cei obisnuiti sa amestece planurile, e tare complicat.
…(ca să folosesc si eu patternul omologat de amicul nostru Marin) – ca pentru „fundătura actuală a institutiei literaturii noastre” este vinovată tot autonomia esteticului (numele de cod al vechii critici semiadormite in proiectul ei), nicidecum mizerabilismul, minimalismul biografist si ce denumiri eufemistice or mai exista pentru impostura si lenea incurabilă, ridicate la rangul de fiosofie artistică si promovate pe toate canalele de critica tanără si insetată de compromisuri aducătoare de popularitate si prestigiu.
PS Minunată modalitatea lucidă si realistă de a fi contra globalizării folosind-o totodată drept argument si speraclu pentru poezia „bună” a tinerei generatii de poeti ai promiscuitatii mantuitoare…
mi-s pompieristic, o accept!
Shi, o accept cu chiar placere. Ca, daca saracu’ Eminescu era de parerea cum ca criticii sunt ”creatori de mana a doua” (e doar o parafraza, dar in care *chiar cred*), chiar: cine-s *eu* ca sa-l contrazic?
Problema, insa, e mai putzin ”plata”, draga ”exasperatule”. Daca dumneavoastra chiar avetzi impresia ca io sunt ”frustrat” (cultural), nu avetzi decat d-a va ingrasha cu dansa (parerea).
Observ, insa, ca *filtrele* (o ye!: catzi nu pun panea pa masa de din fitre de din astea, catzi nu si pun *pan contra* bunului simtz? Ridicand chiar *nulitatzi*?
Estimp, in *acelashi ras-timp*, altzii chiar *descopera* talente.
La fel e la chiar ”noi”. Ca, ma cam scuzatzi, & io *sunt critic*. Shi, la chiar case mai *mari* – ma cam scuzatz’ pentru aceasta impertinentza.
Shi, io incerc *shi io* de-ami chiar chiar face datoria, asha cum ma pricep, cum ma duce mintea.
Cu diferentza urmatoare: ca, la *mine*, nu ”incape”, nici nu se poate, urma de subiectivitate. Serios? Pai, de *chiar* asta e chiar vorba, bre, ”exasperatule”: e vorba ca suntem omaneni *vii*, carora ne place au ba ceva , anume. Desigur, potrivit ”bagajului” etc. etc., cum chiar scriu altzii, mai informatzi, pe chiar acilea.
Cand ”omori” subiectivitatea, bre, omori *critica*. Critica, cum chiar scria Lovinescu (shi, eu nu cred in ”obiectivarile” mai noilor) comporta o *serioasa* doza de subiectivitate. Ca atare, dupe umila mea parere, critica e o arta ”impresionista”.
D-abea atunci cand critica-shi va * pierde* panashu’ asta, de-abea atunci va putea fi considerata – pe drept –
o chestiune *derizorie*.
Chiar cugeta, oleaca, dragule ”exasperat”, la cugetarea mea…
Numa fain, mai invatza & *tu*, doctule, cum sa scrie,
Nea Marin
Eşti nefericit rău, Nea Mărine cu platitudinile dumitale pompieristice. Eşti incapabil să pricepi şi o iei (strategic?) pe lângă. Deh, nivelul şi frustrările culturale… Probabil nu ştiai că şi critica literară este, la origine, tot literatură.
fii mai barbat, bre!
Ca, *niciodata* , dar, *niciodata* – scuza-ma – ”esteticu’ ”
avut-a vreo ”autonomie”. Asta pentru ca, nu potzi ”despartzi”, esteticul, ”gustul”, ”priza”, de ”epoca”.
Esteticu’ chiar ”mere” cu *Lumea*, mere *chiar asha cum mere’ Lumea*… Nu, n-ai ce-i face.
Ca, *nu sunt adevaruri batute-n cuie!*
Cu atat mai putzin sunt *gusturile*, *priza*, etc., batute-n cuie…
Cine crede *altceva*, sa sa marite/insoare cu Eternitatea…
Al tau, (*vremelnic*, sa o bine shtii),
Nea Marin
draga \\\’\\\’critic\\\’\\\’, chiar desigur.
Cum chiar shtitzi, cum chiar scrietzi (ma rog, mie-mi pare de-a se chiar intelege), e si critica in *context*.
Contextul in care scriam eu, era \\\’\\\’si de dreapta si de stanga\\\’\\\’ – era chiar scris *pe mai sus*.
Asta voiam sa scriu eu, de *asta* nu-mi bag coada-ntre picioare, sa shtitzi. Dar, poate ca n-am scris *eu* prea clar, ceea ce e probabil, daca induce astfel de confuzii.
Eu cred, prieteneshte, zau, dupa luarea asta-n balon – ca-mi chiar *face chiar bine!* – ca nu numa\\\’ de \\\’\\\’cereale\\\’\\\’ e chiar vorba.
Ca-n *orice meserie*, tzi se *chiar cere \\\’\\\’fler\\\’\\\’* &n *critica*.
Desigur, tzi se cere, anume, de-a fi *cetit*, se cere o anume \\\’\\\’antena\\\’\\\’ etc. etc., care vine cu *experientza* pana la urma, fara de discutzie.
Intrebarea mea, adresata Dvs., e urmatoarea: care e, oare, *acel filtru*?
Va chiar rog sa ne-o scrietzi, ca de mult (da, am citit &critica, pe Maiorescu, Lovinescu, Calinescu, pe Preda, pe catziva altzii, ca doar nu-s unh *profesionist*) ma intereseaza *pe mine*, ca *amator*, chiar trebshoara chiar asta.
De ce? Simplu: pentru ca, matematica fiind ea o shtiintza cu semnificativa incarcatura
*estetica*, shi, vazand ca *nimanui* nu-i mai prea pasa mai nou de-acel \\\’\\\’balast\\\’\\\’ estetic, ma chiar intereseaza care-i *acel fitru*.
V-o scriu , desigur, nu ca o provocare ci ca un ins *curios*. Un ins care *chiar crede* cum ca, pana la urma, *bunul simtz* (desigur, educat), poate conta.
Una problema cu care va batetzi *voi*, criticii, e faptul ca mai toate caile fura cam \\\’\\\’batatorite\\\’\\\’.
Shi-atunci, dincolo de \\\’\\\’tehnica\\\’\\\’, chiar: ce mai chiar \\\’\\\’ramane\\\’\\\’?
Nu e, oare – desigur: e parerea mea de *amator* – doar *emotzia* dobandita cetind? Io ma intreb, ca un *amator* ce sunt.
Sunt *sigur* ca muultzi altzii vor vrea sa afle, de la un expert, chiar cum sta chiar treaba. Ca, ma scuzatz\\\’: Preda (la care tzin) era de o alta parere…
Shi, la fel era dragu\\\’ Nichita. Mda: doi eroi de-ai mei, ca mai am muuultzi altzii.
Pe scurt: pretentzia Dvs. cum ca critica face pe dracu-n patru, cade balta-n ploaie. S-au inshelat *muuultzi*, nu vi-i mai amintesc. De ce? Pai, pentru simplu fapt ca *nimeni* (nici un critic, adica) nu poate da sama, *pentru eternitate* de meandrele receptarii…
Numa\\\’ fain &numa\\\’ bine &multzam pentru acest mesaj incitant,
Nea Marin
@un sospiro: ati inteles gresit. Nu sint un adept al „globalizarii postnationale”, sint mai degraba un advesar al ei, dar unul lucid: cred ca e normal sa luam act de realitatea (fatalitatea?) ei si ii identificam corect consecintele, bune sau rele, nu sa ne facem ca nu exista. De ex., cind scrii despre Dan Sociu, un poet bun, e mai adecvat sa-l inscrii in seria literara „post-nationala” a eventualelor influente sau inrudiri decit sa-l compari cu antecesori cu care nu are absolut nimic in comun, si sa-i acuzi pe cei care n-o fac ca sint inculti si prezenteisti.
Cit despre entuziasmul publicului larg, nu e, sau nu ar trebui sa fie treaba criticilor literari obtinerea lui. Cita vreme institutia literaturii ramine in fundatura in care a fost impunsa, cu cele mai bune intentii, de „strategia autonomiei esteticului”, prin eliminarea oricarei dimensiuni sociale si nationale, nu e nimic de facut.
Altfel spus: cei care au pus umarul la actualul „globalism postnational” in literatura dupa 1990, ar trebui sa-si asume pagubele produse. Eu, unul, mi le asum si incerc, atit cit imi sta in puteri, sa le limitez, daca se mai poate. M-ar bucura daca ar afce-o si altii.
… pe care “noua critică” o prezintă drept alternativă la desueta autonomie a esteticului, încă promovată de cea “veche” şi inadevată: “globalizare postnaţională” şi “paradigma biografismului minimalist, care ţine deja de intrarea poeziei noastre în sfera de influenţă a culturii postmoderne americane, după un secol şi jumătate de influenţe franco-germane dominante”!
Păi, cu un astfel de meniu à la carte, şi cu un astfel de program, cu adevărat însufleţitor, de întinerire şi descătuşare a forţelor vii ale literaturii române, nu mă îndoiesc că tinerii critici vor reuşi să câştige rapid competiţia declanşată între “insideri” (care este una între generaţii), cât şi entuziasmul publicului larg, cunoscut pentru pasiunea faţă de mizerabilismul artistic în general, şi faţă de “literatura de export” în particular.
Din nefericire, critica literara nu este acelasi lucru cu bunul simt aplicat la cereale, ea este o problema de estetica si se supune unui întreg sistem de repere ale valorilor culturale. Ceea ce propuneti dumneavoastra nu este rau, numai ca a valorifica tot e valabil atunci când nu exista filtru. Iertati-mi tonul direct… totul poate fi valorificat, inclusiv … Numai ca în estetica nu exista loc pentru aceasta parte reziduala.
Morala: nu toate se potrivesc la toate si mai ales deseurile cu aliajele fine…
Îmi pare rau!…
nu sunt specialist, scriu prin prisma unui amator.
Mie unuia mi se pare chiar normal ca autorul sa raspunda oleaca iritat unei rautati de-a lui Manolescu.
Dar, de ce sa nu valorificam si pe Gherea si pe altzii, din spectrul de ”stanga”? Mie, atitudinea contrarie, da om da pa la tzara, mi se pare chiar prosteasca…
Trebuie valorificat *tot* ce avem. Fie trecut, fie prezent. Chiar: cam cat ar fi de greu de-ntzeles, trebshoara asta?
Cele bune,
Nea Marin
Știm de obiceiul bătrînului Kronos, de a-și înghiți puii, interzicînd nemurirea. Într-o anume interpretare, se voia singurul nemuritor. Iar într-o abordare lejeră, proportions gardees, este tipic comportamentului bătrînului care vrea ca lumea să se sfîrșească odată cu el.
Anecdotic: Îi urmăream textele de pe adevarul.ro, dlui Manolescu, și mă cam melancolizau fiindcă – fără a-mi fi fost profesor – mi-a fost bibliografie. De unde, un respect necondiționat, ca de la student, la magistru.
Văzînd cum eșua sistematic în a se face înțeles, mi-am permis a-i sugera – nu c-ar fi și luat cunoștință de – să trateze teme literare, gîndind că măcar acolo era în elementul d-sale. Ca să văd acum cît de mult greșeam.
Doar Atat: Thibaudet si anii 1970? Asta spune tôt despre valoarea opiniilor dvs
Sunt de acord cu comentariul dvs. Aveti perfecta dreptate !
…nu anuleaza, dle @Paul Cernat impresia ca sinteti”rautacios”in articolul de mai sus( cred ca la asta se refera @Joenegut).
Chiar daca in mare parte sint intimplator de accord cu opiniile dv., imi pare ca ironiile la adresa lui N.Manolescu sint peste necesarul subiectului/polemicii in discutie.
Cu stima,
Alina Popescu
Era si timpul sa apara o reactie. Excelent articol. La fel si al domnului Terian.
Draga dle @Joenegut, literatura am „invatat” de la multi profesori si in primul rind din cartile pe care le-am citit cu mintea mea de cind citesc. Aici e vorba de o polemica intre insideri despre chestiuni precise, nu e vorba nici de rautate, nici de bunatate, nici de surse americane sau frantuzesti.
Chiar credeti ca dl. Shafir, comentator avizat al lui Gherea, nu stie despre ce vorbeste? Soyons serieux.
Constat cu uimire că răutatea şi inadecvarea nu au margini.
Pe ce vă bazaţi domnule Shafir?
Chiar dacă aceşti tineri s-ar putea să aibă dreptate, sursele lor sunt în primul rând americane, noi, Manolescu şi congenerii au rămas probabil la cărţile franţuzeşti din anii 70, Thibaudet et alt., Manolescu a marcat definitiv critica literară după anii 60.
Mă melancolizează că nici Paul Cernat nu scapă ocazia răutăţii la adresa celui de la care a învăţat literatură.
Dragă domnule Cernat dacă n-ai bătrâni caută-i!
Iar domnul Shafir a scăpat ocazia să rămână filosof!
@Michael Shafir: 🙂
Apropo de superficialitati, cred ca ne-a scapat, si mie si lui Andrei Terian, un exemplu frapant din consideratiile dlui Manolescu:
„E limpede ca n-au fost cititi (…) nici Lovinescu, nici Zeletin, in anii dinainte, care au acordat miscarilor traditionaliste locul crezut potrivit de catre fiecare si care n-au confundat totusi poezia traditionalista a unui Ion Pillat cu aceea samanatorista a Mariei Cuntan”.
Hm. Zeletin? Din cite stiu, Stefan Zeletin n-a fost istoric literar si n-a scris despre poezia traditionalista, Ion Pillat sau… Maria Cuntan, ci despre geneza si ascensiunea burgheziei romane (dintr-o perspectiva marxista…), despre neoliberalism etc.
Cit despre „razboiul generatiei 2000 cu estetismul si valoarea”, j`en passe.
Constat cu uimire câți ani au trecut până când (finalmente!) a început descoperirea unui trist adevăr: Nicolae Manolescu este un superficial care scrie despre ce nu are habar si are habar despre ce nu mai interesează pe nimeni. În felul acesta, el este un adevarat simbol. Al superficialitații, al citatelor dobândite din ce scriu alții despre subiectul tratat, s.a.m.d. Din nefericire, simbolismul lui NM constă în faptul că el REPREZINTĂ o mentalitate care face pui si puișori.