No Harm(s) done

Cu excepția a două cronici bune în România literară, semnate de Gabriela Gheorghișor și Daniel Cristea-Enache, cartea de proză scurtă a lui Dumitru Crudu, Salutări lui Troțki, apărută prin primăvară la Editura Univers, a trecut cam nebăgată-n seamă. Aș putea invoca aici destul de clamata indiferență a cititorului față de povestiri, însă a devenit deja un loc comun și mi-e groază de așa ceva. În plus, nu cred că e vorba despre asta în cazul de față: e mai grav – totul pleacă de la ideea de „literatură“ care bîntuie pe ambele maluri ale Prutului, așezată încă sub tutela romantică a geniului melancolic și meditativ. Dacă suferință nu e, nimic nu e. Unde lacrimi nu-s, nici sufletele noastre sensibile nu prea vibrează. Deh, popor sensibil, de la mătușa culturală și pînă la cel mai dur critic de sorginte universitară. Într-un fel, mă văd nevoit să repet lucrurile pe care le scriam despre Un american la Chișinău, pentru că nu s-a schimbat nimic. Dumitru Crudu scrie o proză satirică, ieșită de sub mantaua lui Gogol și trecută prin filtrul crud al lui Daniil Harms. Există în literatura lui, aici i-aș alinia și poezia, o detașare auto-depreciativă care face notă discordantă în […]