Noaptea întunecată a lui Eliot

Finalul operei poetice a lui T.S. Eliot, reprezentat de cele Patru quartete (Four Quartets), este scris într-o tonalitate meditativă şi religioasă: ironia şi atmosfera fin de siècle pe care le întîlnim în poemul Ţara pustie (The Waste Land) primesc aici o orientare sapienţială, deschisă către metafizică şi către spiritualitatea radicală a misticii apofatice. Thomas Howard, un comentator de limbă engleză al celor Patru quartete, este de părere că aceste poeme ar merita să stea alături de Catedrala din Chartres, Divina comedie a lui Dante, Adoraţia mielului mistic a lui van Eyck şi Requiem-ul lui Mozart, numărîndu-se printre marile capodopere ale creştinătăţii occidentale. Întunericul divin este lumina lui Dumnezeu East Coker, cel de-al doilea poem din seria celor Patru quartete, începe ca o călătorie conştientă a sufletului, cu versul „În început îmi ştiu sfîrşitul“1 („In my beginning is my end“). Este de remarcat că, în această călătorie, Eliot străbate o noapte întunecată direct inspirată de teologia negativă a Sf. Ioan al Crucii. Eliot redă aici purificarea contemplativă a sufletului, prin care acesta „moare“ faţă de eul său ireal, construit într-o lume a convenţiilor superficiale şi a conversaţiei politicoase (lumea lui Eliot din Anglia primei jumătăţi a secolului al XX-lea). Secţiunea apofatică […]