Nocturnă iniţiatică şi sentimentală

Într-una din ultimele zile ale anului 1929, trenul sosit în Gare de l’Est aducea la Paris un tînăr îmbarcat în vagon la Bucureşti, după ce, recent, absolvise Fa­cul­tatea de Drept şi era pe cale de a dobîndi o promiţătoare notorietate publicistică sub numele de Mihail Sebastian, graţie foiletoanelor literare ce i se publicau în cotidianul Cuvântul. Asemenea atîtor conaţionali ai săi, venea cu gîndul completării instrucţiei universitare şi al obţinerii unui titlu academic superior. Însă, pînă una-alta, avea de trecut examenul primelor contacte cu o lume şi cu mentalităţi cunoscute numai din descrierile altora. Trebuia să depăşească inhibiţiile provinciale de acasă şi să se adapteze din mers stilului trepidant, modern, debarasat de rutina reflexelor mimetice.   Ca să descopere pe cont propriu Pa­risul, avea nevoie să se descopere pe sine, să-şi mobilizeze resorturile curiozităţii faţă de contacte umane inedite, să-şi rafineze antenele de observator capabil a formula judecăţi la faţa locului şi a le comunica mai departe. Complicatul lui proces lăuntric de adaptare şi asimilare rezultă din confesiunile epistolare către Camil Petrescu sau Camil Baltazar, mai înainte de a le deduce din „corespondenţele“ trimise conştiincios ziarului condus de Nae Ionescu, susţinătorul lui Sebastian în demersurile pentru a obţine bursa care […]