„Nu mai vreau să scriu cu note de subsol“
Interviu cu Matei CĂLINESCU
- 18-06-2009
- Nr. 479
-
Ovidiu ŞIMONCA
- PORTRET
- 0 Comentarii
Destul de rar mi-a fost dat să citesc pledoarii mai convingătoare despre plăcerea cititului şi a recitirii decît cele susţinute de Matei Călinescu. Ca prelungire a lecturii şi relecturii, se dezvăluie timpul scrisului. Matei Călinescu spune în Amintiri în dialog: „Timpul scrisului e paralel cu timpul obişnuit, cu care nu vine niciodată în atingere. Timpul obişnuit nu poate fi decît pierdut. Timpul scrisului e timpul regăsit – e timpul care nu poate fi pierdut pentru simplul motiv că nu trece, sau trece altfel, inexprimabil ca momentele eterne din care e compus“. A citi, a reciti, a scrie – iată o triadă fundamentală pentru opera lui Matei Călinescu! Dacă acest triunghi ideatic ar fi survolat cu bucurie, cu intensitate, fără plicticoşenie şi fără scorţoşenie, atunci, cum spune în Tu: elegii şi invenţii, se produce o stare de graţie; fericirea „venea din nimic, totdeauna neaşteptată, încărcată de dorinţa veşniciei, a veşniciei celei mai profunde, dar era atît de vulnerabilă!“. În 2005, la începutul noii serii a revistei Observator cultural, am realizat un interviu cu Matei Călinescu, în casa lui din Bucureşti. Publicăm astăzi, în acest număr aniversar, fragmente din acel interviu, convinşi fiind că include o morală implicită: binele ia forma lecturii […]