Nu poţi omorî un om pentru o caricatură

În calitatea mea de jurnalist, dar şi de om de litere francofil, trebuie să spun că am fost foarte afectată de ceea ce s-a întîmplat pe 7 ianuarie la Paris. Am urmărit atent, zilele acestea, care s-au scurs de la teribilul masacru de miercuri, 7 ianuarie, din redacţia săptămînalului satiric Charlie Hebdo, reacţiile din presa franceză şi anglo-saxonă, dar – dat fiind că nu am televizor –, mi-au parvenit on-line, pe Facebook, de regulă, şi reacţiile mediilor româneşti la îngrozitorul eveniment. Sloganul spontan „Je suis Charlie“, născut din solidaritate cu victimele atentatului (şi ca reacţie la crimă), al cărui autor este – conform Huffington Post (versiunea franceză) (1.) – Joachim Roncin, director artistic şi jurnalist muzical pentru magazinul Stylist, a început, în acelaşi timp în care se extindea „viral“ pe net şi aduna adeziunea oamenilor în faţa unei crime incalificabile, să fie umplut cu diverse sensuri şi conotaţii, care au repus pe tapet – rapid, confuz, amestecat – cam toate gravele probleme cu care se confruntă democraţia occidentală: imigraţia, gestionarea multiculturalităţii, discriminările sociale, sărăcia, capitalismul abuziv, raporturile economice cu ţările lumii a treia etc. De unde departajări dintre cele mai diverse – la noi şi aiurea – de sloganul „Je […]