Martin Chudik s-a născut în 1988, a absolvit biologia, la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii Komenský din Bratislava, şi a fost recompensat cu numeroase distincţii literare, precum Premiul „Rudolf Fabry“, Premiul Salonului Literar Trnava, Premiul concursului Literatura în Šurany, Premiul Asociaţiei Iniţiaţilor Slovaci, Premiul concursului „Armoniile“ din Cartierul Petržalka şi multe altele. În 2012, a fost laureat al Premiului Wolkrova Polianka, cel mai vechi premiu literar decernat pentru poezie în Slovacia.
A început prin a-şi publica poeziile în revistele RAK, Dotyky, Literárny týždenník, Slovenské pohľady, Divoké víno, precum şi în Orol tatranský, suplimentul literar al cotidianului Slovenské národné novíny.
De asemenea, o parte dintre textele sale au fost prezentate la posturile slovace de radio Regina şi Devin. A debutat în anul 2013 cu volumul de poezie Ascunse în atingeri, recompensat cu Premiul „Ivan Krasko“, cu care a obţinut şi locul al doilea la ancheta „Debutul anului“, realizată printre cititori de Revista cărţii, iar la sfîrşitul anului 2015, i-a apărut, la Editura Uniunii Scriitorilor din Slovacia (USS), al doilea volum de poezie, intitulat (Dez)ordine de călătorie, care a fost nominalizat pentru Premiul USS la secţiunea Poezie. Ambele titluri au fost publicate la Editura USS. Tot în 2015, autorul a scris textul unei piese muzicale care a devenit imnul oficial al Reuniunii Naţionale a Tineretului Slovac P15 din oraşul Poprad. În prezent, Martin scrie şi recenzii literare. Poetul este membru al USS, al Clubului PEN din Slovacia, al Consiliului Redacţional al revistei pentru artă şi literatură tînără Dotyky, membru fondator al Clubului Literar Neoficial din Bratislava (BRAK) şi redactor al magazinului cultural Ilegalit. Aşa cum el însuşi declară, atunci cînd nu scrie poezie, se dedică fotografiei sau cîntă la chitară. Locuieşte în Bratislava.
Dragă Martin, creaţia ta a rămas în mare măsură fidelă formelor clasice ale poeziei, rimei şi ritmului, ceea ce, la fel ca orice formă de fidelitate şi constanţă, este de admirat. Scrii, de exemplu, sonete minunate într-o epocă în care aproape nimeni nu mai apelează la „versul clasic“. Şi în opinia mea, tocmai acest aspect îţi singularizează creaţia poetică în peisajul literaturii (nu numai) slovace contemporane. Ce te-a determinat să scrii în acest mod, de ce ţi-ai ales această cale neobişnuită?
Acum opt ani, cînd am început să scriu poezie, scriam numai texte în formă fixă. Nu vor înceta niciodată să mă fascineze ritmul şi rima care, dacă sînt concepute aşa cum trebuie, infuzează o anumită dinamică în versurile încărcate semantic. Personal, sînt susţinătorul aşa-numitei Kalokagatii poetice, care constă în completarea reciprocă de tip armonic dintre dimensiunea formală şi cea de conţinut ale poeziei şi, ca urmare, în apariţia unui corpus agreabil la lectură. Niciuna dintre componentele sale nu o umbreşte în vreun fel sau altul pe cealaltă. Acest principiu este însă valabil şi pentru versul liber, a cărui construcţie trebuie să conţină, şi ea, un ritm interior. Este adevărat că, în ziua de azi, majoritatea poeţilor apelează la versul liber, dar se mai găsesc şi autori într-o asemenea măsură îndrăgostiţi de forma fixă, încît reuşesc cu brio să-şi exprime ideile cu ajutorul unor rime elaborate. Avînd în vedere subiectivismul inerent poeziei, bineînţeles că şi gusturile cititorilor în materie sînt diferite. Pentru unii dintre ei, poezie înseamnă aceea scrisă în formă fixă, pentru alţii, numai versul liber. Fiecare cu gustul lui. Şi exact aşa se întîmplă şi în cazul poeziei.
Pledoarie pentru poezia cu formă fixă
În 2013 ai fost laureat al prestigiosului Premiu Literar „Ivan Krasko“, în Slovacia, echivalentul unui premiu literar naţional pentru debut. Cum ai reuşit să penetrezi, ba chiar să dărîmi acest zid al aparentei indiferenţe a tineretului de astăzi faţă de poezia scrisă în formă fixă?
Cred că poezia mea în formă fixă a avut succes mai degrabă la cititori decît la critici şi la membrii juriilor literare. Aşa cum ai menţionat, acest mod de a scrie poezie nu este prea răspîndit printre poeţii din generaţiile tinere. Poate că tocmai această „renaştere a rimei“ a funcţionat, într-un anumit fel, ca element definitoriu principal al creaţiei mele poetice. La fel ca şi în alte domenii ale artei, şi în poezie, este foarte important să-ţi construieşti un stil propriu, pe baza căruia să poţi fi recunoscut.
Crezi că există vreo legătură între decernarea Premiului „Ivan Krasko“ şi faptul că practici o poezie în formă fixă? Este posibil ca tocmai acesta să fie motivul pentru care ai fost premiat?
Pe de o parte, forma fixă caracterizează în mare măsură creaţia mea poetică. Totuşi, mai mulţi poeţi (de exemplu, Mila Haugová şi Ján Tazberík) apreciază mai mult textele pentru care am apelat la versul liber. Aşa cum am spus, în poezia mea fiecare poate găsi ceva pe gustul său, fie pe plan formal, fie la nivelul conţinutului.
În ce limbi străine a fost tradusă poezia ta pînă acum? Te-a ispitit vreodată ideea de a scrie într-o altă limbă decît aceea maternă, slovaca?
Pînă acum, creaţia mea a fost tradusă în română, şi aceasta datorită ţie. Am încercat să-mi traduc singur cîteva texte în engleză, dar simt că rezultatul nu este ceea ce ar trebui să fie şi că ar trebui mai degrabă să apelez la un traducător profesionist, care, în cazul ideal, să fie el însuşi poet, întrucît traducerea de poezie reprezintă un proces cu o specificitate aparte, care solicită din partea traducătorului o anumită capacitate de a intui nuanţele delicate ale cuvîntului şi specificitatea ritmului. Am convingerea că, la un moment dat, poeziile mele vor fi traduse şi în alte limbi. În fond, poezia uneşte nu numai oamenii, ci şi culturile.
Ce nume i-ai recomanda traducătorului din literatura slovacă interesat în a alcătui o antologie a poeziei slovace contemporane?
Poezia fiecăruia dintre autorii menţionaţi este, în felul său, specifică şi excepţională. Şi tocmai acest aspect este esenţial în materie de creaţie literară: a te deosebi de „masa“ celorlalţi autori, a avea un stil propriu, specific. Cunosc mulţi tineri poeţi talentaţi, alături de care am întemeiat, acum patru ani, Clubul Literar din Bratislava, pe scurt BRAK (o organizaţie neoficială), ai cărei membri sînt tineri şi talentaţi poeţi şi prozatori slovaci. Ne-am cunoscut la diverse concursuri literare, iar prietenia noastră continuă şi astăzi. Organizăm împreună programe literare pe care le îmbogăţim cu elemente muzicale: de exemplu, unul dintre membrii clubului compune cîntece pe versurile noastre. Şi fiindcă mi-ai cerut să menţionez cîteva nume de poeţi talentaţi care îmi sînt aproape, m-aş opri la Oľga Gluštíková, Roman Beň sau Martina Grmanová.
Eşti nu numai poet, ci şi redactor al magazinului cultural Ilegalit, unde sîntem colegi. Ce anume te-a atras la munca redacţională?
Acum cinci ani, la întemeierea revistei Ilegalit, cînd redactorul-şef Lucia Bizarretová m-a întrebat dacă n-aş vrea să devin redactor al revistei, am acceptat oferta fără ezitare. Îmi place să caut noi autori talentaţi şi să le ofer posibilitatea de a-şi face cunoscută creaţia. În acest moment, internetul este cel mai amplu mediu de comunicare în masă, astfel încît creaţia acestor autori este accesibilă unui număr imens de cititori. Desigur, nu este întotdeauna uşor să cauţi autori talentaţi. Uneori mă izbesc de refuzul acestora de a publica în mediul virtual. Nu ştiu de ce. Poate că nu au încredere în internet sau, pur şi simplu, dau prioritate prezentării creaţiei lor în formă tipărită.
În afară de poezie, scriu şi recenzii literare. De exemplu, scriu recenzii la volume de poezie pentru periodicele slovace Knižná revue (Revista cărţii) şi Literárny týždenník (Săptămînalul literar), iar în iulie 2016 mi-a apărut, ca supliment al Revistei cărţii, studiul Identităţi poetice, dedicat debuturilor în poezie din anul 2015.
În Ilegalit publică un mare număr de autori cehi. Urmăreşti ce se petrece în peisajul actual al poeziei intrenaţionale, eventual cu un accent special pe aceea cehă?
Recunosc că mă orientez cel mai bine în peisajul poeziei de la noi, fapt dovedit de numărul mare de poeţi slovaci pe care îi public în Ilegalit, aceasta fiind şi principala mea sarcină în cadrul revistei.
O scenă literară deschisă
Creaţia ta conţine numeroase şi profunde motive filozofice. Are acest aspect vreo legătură cu domeniul pe care l-ai absolvit? Poate biologia să (îţi) influenţeze poezia, opera literară?
Cititorul poate găsi în creaţia mea literară numeroase motive legate de natură sau de poezii reflexive şi introspective care, într-un anumit fel şi într-o anumită măsură, au legătură cu biologia sau cu fiinţa umană, aceasta fiind o parte inalienabilă a biologiei.
Te-ar tenta ideea de a participa la un festival literar românesc, eventual să ţi se publice un volum în România? Şi, pe de altă parte, cum crezi că ar fi primită ideea unei antologii de poezie română în Slovacia?
Unul dintre numeroasele mele vise deocamdată neîmplinite este ca poeziile să-mi apară în volum undeva în străinătate, pentru ca cititorii care trăiesc în afara Slovaciei să poată avea acces la ele. Pe de altă parte, cred că scena literară slovacă este deschisă oricărei colaborări interesante. .
În final, te rog să le adresezi cîteva cuvinte cititorilor români.
Observaţi lumea în aşa fel încît, prin (Dez)ordinea voastră de călătorie, să recunoaşteţi toate culorile vieţii Ascunse în atingeri.
Interviu realizat şi tradus de Mircea Dan Duţă