O poezie a traumei şi a exuberanţei

Tînărul critic şi cercetător literar ieşean Şerban Axinte – care a debutat în critică şi istorie literară cu Definiţiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu (Editura Timpul, 2011) – a publicat anul trecut şi volumul de poezie Păpădia electrică (Casa de pariuri literare, 2012). Este, de fapt, al patrulea volum de poezie al autorului, după Starea balanţei (1996), Pragurile Apeiron (1999) şi Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut (2006).   Păpădia electrică este cel mai bun volum de poezie de pînă acum al poetului, un volum care – deşi el însuşi destul de eterogen – marchează şi o schimbare importantă de scriitură: de la Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut la Păpădia electrică, se întinde distanţa de la o poezie intelectuală, ermetică, cerebrală, în siaj modernist, la poezia personală, biografică, în siaj postmodern, douămiist, să zicem – deşi Şerban Axinte nu este, aşa cum sesizează Radu Vancu în prefaţa cărţii, un douămiist tipic. Radu Vancu mai face acolo cîteva observaţii de fineţe, notînd o evoluţie a poemelor de la intelect spre carnaţie, spre biologic, organic, dar şi o explozie de imagini artistice, de care duceau lipsă poemele sale mai vechi: „Pînă şi titlul, păpădia electrică, e […]