O cale de acces spre Lucian Raicu

  • Recomandă articolul
Prin forta lucrurilor si prin hazardul propriei biografii, l-am cunoscut pe Lucian Raicu doar din cartile sale. Nu „l-am apucat“ pe cronicarul actualitatii literare, plecat din tara spre sfirsitul anilor ’80. Fiinta concreta a omului care, epuizat de boala, ne-a parasit de curind mi-a ramas accesibila doar din relatarile apropiatilor sai sau din vocea cu care isi citea comentariile la microfonul Radio France Internationale. Aproape orb, imobilizat la pat si vegheat de sotia sa, distinsa prozatoare Sonia Larian, criticul tinuse sa revina in atentie cu „serialul“ de Scrisori din Paris – in fapt, comentarii recuperate din anii ’90 si trimise spre publicare Romaniei literare, cea care il gazduise atita vreme in paginile sale. S-a intimplat sa nu scriu niciodata despre cartile lui, insa de fiecare data cind il citesc il simt foarte aproape de ceea ce cred ca este sau ar trebui sa fie sufletul (scuzati, sufletul) criticii literare. Unanim respectat ca „unul dintre cei mai importanti/subtili/profunzi critici romani postbelici…“, dar in fapt aproape uitat… Ar fi, desigur, de dorit ca noile generatii de critici sa-l descopere, sa-l citeasca si, daca se poate, sa invete de la el. Dar „calea de acces“ spre spiritul criticii lui Raicu pare a fi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }