O cortină peste teatrul în lacrimi

„Pămîntul a încetat să mai aparţină oamenilor“ Virgil Gheorghiu, A douăzeci şi cincea oră   Lectura romanelor lui Sorj Chalandon – care s-a dedicat tîrziu scriiturii literare, după o lungă carieră de jurnalist – este departe de a fi o invitaţie la o plimbare de agrement. Ea are mai degrabă duritatea unui urcuș abrupt, și aceasta din mai multe motive. Mai întîi, fiindcă, prin experienţa sa de jurnalist, autorul întreţine cu ficţiunea o relaţie care oferă puţin spaţiu reveriei și imaginarului, privilegiind mai degrabă trăirea directă, fără nici o concesie și fără artificii. Apoi, fiindcă universul său narativ este inspirat dintr-o realitate precisă, prin personajele sale, de seori prieteni ai autorului (Mon traître, Retour à Killybegs), sau prin evenimentele povestite, la care a fost martor ocular (Le quatrième mur). În fine, prin forţa scriiturii sale – epurată și, în același timp, inchizitorială –, care iese la suprafaţă după o lungă acumulare, reclamîndu- și dreptul la răzbunare, la revoltă și lacrimi, rareori la un sentiment de pace care rămîne, în ceea ce-l privește, fugitiv, aproape insesizabil și retranșat în spatele zidurilor infernului uman.   Rememorîndu-și faptele la care a asistat în calitate de corespondent de război în Liban, în special masacrul […]