O decizie ambigua

Istoria Fundatiei Culturale Romane si apoi aceea, deocamdata mult mai scurta, a Institutului Cultural Roman a fost marcata pina acum de: stilul investitiilor de prestigiu, in detrimentul estimarii realiste si al utilizarii intensive a unor resurse fatalmente limitate; lipsa unei viziuni sau a unei strategii, a unor politici coerente; un interes marginal pentru diversitatea vie a culturii, in favoarea unei viziuni mai degraba ceremoniale fata de valorile considerate „sigure“; un efort insuficient de intelegere a realitatilor culturale ale lumii contemporane, a mentalitatilor, intereselor, institutiilor, tendintelor carora oferta romaneasca ar fi trebuit sa li se adecveze; capacitatea limitata de a-si introduce produsele si actiunile in circuitele europene academice, intelectuale, artistice de reala anvergura; o excesiva orientare spre publicul intern sau, cel mult, spre romanii din diaspora, spre nostalgiile, frustrarile, veleitatile acestora, atunci cind tinta fireasca ar fi fost publicul de cu totul alta limba si cultura decit noi; tendinta destul de vizibila a structurilor institutiei de a se transforma in mecanisme de relegitimare completa si necritica a ierarhiilor si, mai mult decit atit, a mentalitatilor culturale de dinainte de 1989; transparenta redusa in comunicarea cu mediile de presa si, deci, cu societatea; evitarea abila a bilanturilor cu adevarat analitice ale propriei […]