O fantomă revine în Parlament: timbrul literar
- 07-10-2016
- Nr. 843
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaților va discuta marțea viitoare proiectul inițiat de Traian Dobrinescu și Varujan Vosganian Asociația Editorilor din România își exprimă totala surprindere față de decizia conducerii Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților de a repune timbrul literar pe ordinea de zi a săptămânii viitoare (vezi document atașat). Proiectul de lege 583/2014, care prevede ca Uniunea Scriitorilor din România să încaseze un timbru literar din vânzarea tuturor cărților, inclusiv a celor importate, a fost abandonat anul trecut ca urmare a unei consistente campanii publice coordonate de Asociația Editorilor din România. O încercare de a-l repune în discuția Comisiei a existat și la începutul acestui an dar a fost rapid abandonată după ce, la ședința la care trebuia să fie discutată propunerea, și-au anunțat participarea editorii Gabriel Liiceanu (Humanitas) și Silviu Lupescu (Polirom). Proiectul legii timbrului literar prezintă toate caracteristicile unei legi cu dedicație, fiind inițiat de deputatul PNL Traian Dobrinescu, membru al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților și membru USR, și de senatorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Comisiei pentru Cultură din Senat. În opinia editorilor din România, legea propusă de tandemul USR Dobrinescu-Vosganian încalcă mai multe prevederi ale Constituției și […]