O miză asumată: delicii şi suplicii în expertiza poeziei

În ierarhia valorilor literare, Mihail Sebastian rezerva poeziei un loc preferenţial. Lecturi fecunde i-au întreţinut pasiunea şi l‑au pus în situaţia de a dobîndi o perspectivă sigură, încă din anii liceului, asupra poeţilor exponenţiali în evoluţia lirismului modern. La bacalaureat, cînd a avut de ales, pentru proba scrisă la limba şi literatura română, să dezvolte un subiect privitor tocmai la cristalizarea primelor noastre structuri poetice, a conceput o lucrare ieşită din comun, demnă de admiraţia totală a preşedintelui comisiei, profesorul şi viitorul său protector Nae Ionescu. Succesul acela şcolar avea să-i decidă cariera ulterioară de literat cu o fibră de superioară vibraţie de cîte ori îi ies în cale filoane de autentică expresivitate poetică. Dacă i se întîmpla să traverseze perioade fără contactul cu asemenea filoane, existenţa devenea monotonă, pîndită de sterilitate. Mai tîrziu, în exercitarea mandatului asumat de raportor al actualităţii literare, pe măsură ce îşi rafina instrumentele de detectare, ar fi putut prelua o remarcă a lui Picasso, care sună aproximativ aşa: „Eu nu caut, eu descopăr“. Ca şi cum se vedea împiedicat să răspundă unei vocaţii imperative, proceda cu cea mai mare precauţie pentru a nu ignora semnul distinctiv al eventualei voci promiţătoare în mulţimea celor ce […]