O problema de strategie

V-as sugera sa analizam logic, la rece, problema aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, preconizata sa aiba loc la 1 ianuarie 2007, concepind-o ca pe o strategie politica. O asemenea ipoteza de lucru elimina din start sentimentele sau subiectivismul. Se stie prea bine ca o buna parte a populatiei romanesti este favorabila aderarii. La fel de adevarat este si faptul ca entuziasmul albastriu de la noi se consuma, in general, intr-un climat de crasa ignoranta politica, economica si legislativa: peste 90% dintre romani nu stiu la ce se angajeaza prin aderare, acelasi procent crede ca legile europene vor putea fi „fentate“ de catre istetimea nationalanationala si la fel de multi romani sint de parere ca aderarea implica exclusiv beneficii, obligatiile putind fi driblate ulterior, dupa vechea reteta a obstinatiei duplicitare invatate de la stramosii levantini, careia nu-i rezista nici un om civilizat, darmite institutiile europene! Altfel spus, pentru majoritatea romanilor entuziasi din ziua de azi, chestiunea aderarii se pune in termeni de cistig unilateral, nu de coercitie sau de respectare obiectiva, contractuala a unor reguli: sa ne adere, si apoi facem tot ceea ce stim din mosi-stramosi, ca doar n-or intra in ograzile noastre sa ne confiste cazanul de tuica, porcul […]