Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„O să scriu pînă o să crăp. Pentru că-mi place, pentru că-s nebun după scris“
Interviu cu T.S. Khasis
- 20-11-2008
- Nr. 450
-
UN Cristian
- Interviu
- 7 Comentarii
N-am crezut că versul imens al lui Ioan Es. Pop îmi va mai fi atît de aproape. La Chesinţ, undeva între Lipova şi Arad, un poet român trăieşte pentru a scrie. Alături are o femeie cu 14 ani mai tînără şi o minunăţie de fată de un an. La 18 ani a fugit de-acasă, abandonînd şcoala. Mama îi murise într-un accident de maşină, iar tatăl şi-ar fi dorit să-l facă securist. La mănăstirea în care s-a refugiat, a învăţat să joace barbut. Apoi, s-a angajat cioban. În tot acest timp a citit: Mircea Ivănescu, Gellu Naum, Truman Capote, Alex Tocilescu, Charles Dickens, Vladimir Makanin, John Fante, Musil… În 2003, îi apare la Arad o plachetă de versuri ISBN-izată. Peste încă doi, o editură de „poezie“ îl publică în colecţia „Debut“. Fără contract şi fără să se preocupe dacă, mai apoi ,autorul are măcar bani de-ntors acasă. Nimic nou sub soare, alţii au primit şi lauri pentru astfel de cărţi-fantomă intrate-n CV-urile cu care fac turul Europei în calitate de autori ai generaţiei aşteptate. În 2008, ICR New York îl invită la o lectură. Viza nu i se aprobă. Pentru un fost crescător de iepuri, cu dantura vraişte şi fără „familie“, […]
Înainte de orice, ţin să vă mulţumesc pentru adresele pe care aţi avut bunăvoinţa să le oferiţi!
Cât despre respectul cu care îi tratează editurile pe autori, hm!, ar fi foarte, foarte multe de spus, ca de altfel şi în privinţa a ceea ce dumnevoastră numiţi „luarea feţei”. O să încerc să mă rezum la câteva aspecte:
Primul ar fi cel referitor la termenul în care cabulipsesc să răspundă editurile în urma primirii unui manuscris, dacă răspund vreodată. Majoritatea lor nu întreprind acest gest nici măcar dintr-o elementară politeţe.
Pe de altă parte, deşi procedează astfel, mai toate anunţă potenţialii autori să nu aibă neobrăzarea să-şi trimită manuscrisele mai multor case editoriale în acelaşi timp. Acesta ar fi un gest de-a dreptul abominabil, iar concurenţa dintre ele în captarea şi fidelizarea unui scriitor, nu ar trebui să existe.
Din prisma lor, autorul, dacă nu este deja unul consacrat, ba chiar cu o oarecare priză la public, este o povară sâcâitoare. Orice debutant sau, hai, necunoscut domniilor lor, este privit din start ca un probabil veleitar ori grafoman. Bucuria de a descoperi un scriitor se pare că a dispărut, fiind înlocuită de o mare lehamite. Asta cu toate că, invitaţi fiind pe la diverse emisiuni televizate, se plâng de starea literaturii române contemporane, de care, evident, nu se simt câtuşi de puţin responsabili.
Cât priveşte „luarea feţei”, o să mă mărginesc să spun doar câteva lucruri, deşi şi aici ar fi o grămadă de chestiuni de relatat şi analizat.
Importantă – uneori aproape fundamental – nu mai este masa de scris, ci o altă masă, cea de la cârciumă, acolo unde socializezi cu cine trebuie. Acolo se află despre tine că scrii, că eşti băiat bun, că eşti băiat simpatic şi de viaţă. Acolo intri într-un grup şi-ţi poţi crea un viitor literar. Altminteri, poate cu unele excepţii care să consfinţească regula, nu exişti că scriitor. Pentru acest statut trebuie neapărat să cunoşti pe cineva care să cunoască pe altcineva, după modelul clasicului lanţ al slăbiciunilor caragialian. Piesa de teatru, suita de poeme, de nuvele, sau romanul pe care l-ai scris ajung simple accesorii. Primează „personajul” care ai devenit şi modul în care eşti integrat printre ceilalţi. Spusele domnului Khasis, din interviul pe care vi l-a acordat, mi se par cât se poate de pilduitoare.
Scuze pentru postarea poate un pic prea lungă!
Amanuntul „opera” poate fi gasit pe net, pe citeva site-uri literare cunoscute (dau acum doar exemplul http://www.clubliterar.com, unde veti gasi si texte). In privinta CV-ului pe care editorii l-ar primi/cere, va spun ca la genul de edituri care publica poezie, nu e o regula. Textele sunt publice, exista volume tiparite, nu mai e vina autorului daca n-ajung la public. Ceea ce am dorit sa demonstrez este ca: 1. editurile de poezie (unele) scot carti fantoma; 2. editura nu-si respecta autorii; 3. in cadrul „generatiei” exista o lupta oarba alimentata de scriitori care au luat momentan fata unora care au mult mai multe de spus. Se poate discuta, fireste. Pentru texte, verificati periodic http://www.tskhasis.eu (e si motivul pentru care s-a facut site/ul) sau cautati pe net inainte de a va plinge de lipsa exemplificarilor. Oricum, argumentele dumneavostra stau in picioare, ca principiu. Despre cartile scriitorilor romani stim, in cazul poeziei, din „auzite”.
Acest articol îl prezintă pe domnul Khasis ca pe un personaj interesant, care mie unuia mi se pare simpatic. E trist să fii scriitor şi din această cauză să fii condamnat, aproape în mod automat, la sărăcie. Totuşi, sărăcia nu-l acreşte şi nici nu-l înverşunează pe cel Khasis. Cel puţin asta rezultă din acest interviu.
Problema e că orice scriitor, fie el poet sau prozator, se legitimează prin operă. Autorul articolului păcătuieşte prin faptul că nu ne bucură şi pe noi, cititorii, cu un poem, două, ale acestui domn. De personaje pitoreşti e plină România, dar, contrar părerii generale, nu şi de scriitori buni, chit că Uniunea Scriitorilor numără câteva mii de membrii…
Prin aceasta nu îmi manifest îndoiala cu privire la valoarea lucrărilor literare ale celui intervievat, dar mi se pare simptomatică această viziune cam ciudată de „introducere” a unui scriitor în marele salon al publicului degustător de beletristică.
Când trimiţi o lucrare unei edituri, musai să ataşezi la aceasta şi un Curriculum Vitae, de parcă ar trebui să te angajezi la respectiva instituţie, nu să publici o carte. Editorul, chiar înainte de a se apuca să citească prima pagină a manuscrisului, trebuie să ştie cu cine are de-a face. Observ că, încet, încet, în literatura noastră biografia începe să devină mai importantă decât opera. Sigur, biografia şi conexiunile în lumea literară, aşa cum sublinia printre rânduri, însuşi intervievatul. E trist şi într-o bună măsură nedrept. Până la detaliile anecdotice ale unei vieţi, ceea ce este cu adevărat important pentru un scriitor sunt tocmai lucrările sale. Acestea rămân. Restul sunt amănunte.
imi numar tigarile mai am paisprezece
am calculat ca daca fumez cite una
la fiecare 40 de minute
o sa am ce fuma pina dimineata
buna-mea o sa-mi ia un pachet pe la 8 a.m
si tot pe la 8 a.m
voi reincepe sa acumulez si sa pierd
si sa caut un client pentru doua camasi de vara
60.000 bucata
(florian lungu zice ca-n klangenfurt au conservator)
ma straduiesc sa gasesc o cale de a comunica
nu pricep de ce dar toti par s-o faca
inclusiv laur care a devenit barbierul ospiciului
intr-o zi ca sa ajung la arad
i-am sutit batrinei 200.000 (nu mi-a reprosat nimic
stie si ea ca nu mai are mult de trait
statul roman ii aloca lunar 800.000 lei vechi)
am baut doua beri pina sa vina busul
am vorbit cu vinzatoarea si am fumat holbindu-ma la ce era
pe rafturi
de ce bei? nu ti-e rau la mahmureala?
daca as avea o nevasta i-as pune tot felul de intrebari idioate
da, dar tu nu ai.
tata imi spune adeseori: fiule da totul din tine, totul –
am cam dat
o constat cind ma trezesc pe la 2 p.m.
si n-am nici un chef sa ies de sub plapuma
cind tre\’ sa ma spal cind tre\’ sa urinez s.a.m.d.
si-atunci iluziile incep sa curga fara-ncetare
(sau sirul de alternative, spune-le cum vrei):
uneori oprindu-se brusc la citiva metri de sol
iulia balcanas intinsa p\’un divan de sticla de orania
fluierind dauce me to the end of love
macaroane pulsatile urangutani plutind in cosmos…
in sfirsit o cura zilnica
pentru a sparge orice blocaj
ieri mi-am ingrosat datoriile cu o punga de cipsuri
cafea apa minerala tigari si bere
domnul care mi-a inminat produsele
fredona o piesa celebra
acum imi suflu nasul intr-o fisie de hirtie igienica
si-n fata ochilor imi joaca in caractere mari: 175.000 lei vechi
Poate că meritam, la atîta curgere de cuvinte, şi cîteva versuri, acolo, ca ilustrare a valorii poetului în discuţie…
Aştept, aşadar, exemplele de rigoare.
Deocamdată atît.
T.S.Khasis, am \”Arta scalparii\” la loc de cinste in biblioteca; iti doresc sa scrii cele 10 poeme pe an si sa fii fericit, cu Sonia &Florina.
Un gand de prietenie, din Cluj
felicitari OC pentru initiativa de a acorda burse de creatie! Daca nu ma insel, e prima revista culturala care iese astfel in intampinarea scriitorilor care chiar au nevoie de o astfel de sustinere! Bravo si lui un cristian pentru acest interviu!