Oare nu putem genera altceva decit fundamentalism de opereta?

Multe dintre aproximarile din jurul unor institutii nou-create dupa 1989 au tot felul de motivatii identitare. Nu e clar inca ce amploare internationala ar trebui sa aiba un tirg de carte bucurestean sau daca un volum editat la Institutul Cultural Roman trebuie sa ajunga in librariile FNAC sau Borders. Adevarul e ca nu prea stim cine sintem. Numai atit si-ar fi suficient pentru o intreaga mitologie, spre a compensa atit de numeroasele noastre cautari de sens. Unii dintre contemporanii nostri si-ar dori sa fie direct daco-geti. Altii si-ar dori sa fie urmasii Romei, desi nu le e foarte clar nici lor cine s-a retras in anul 275, daca a mai ramas cineva si cine anume, iar acest soi de procese confuze de paternitate se rezolva destul de greu la 1700 de ani de la momentul faptei. Confuzia aceasta identitara lasa loc unei intregi retorici a etnogenezei si poate muta cu asiduitate statui prin parcuri. La fel si cu eroii. In batalii vor fi existat si barbati zdraveni care au trosnit tot ce le iesea in cale, dar e probabil ca destui s-or fi tupilat in huma, facindu-se una cu decorul, scurgindu-se apoi la casele lor ca niste umbre si facind […]