Obsesia incertitudinii

Mărturisesc din capul locului că titlul sub care se aşază masa rotundă organizată cu ocazia prezenţei lui Norman Manea la Bucureşti, în cadrul Tîrgului Gaudeamus, m-a contrariat. Dar sînt gata să admit că o denumire adecvată trebuia să fie cuprinzătoare, incitantă şi oarecum enigmatică. Fiindcă nimic nu întărîtă, nu antrenează mai mult la o dezbatere decît ceva tainic ori imprecis. În ce mă priveşte, înţeleg „obsesia incertitudinii“ ca trimitere spre o viziune a lumii axată pe interogaţie, ca o exigenţă de a chestiona lucrurile considerate drept sigure, invulnerabile sau incoruptibile, scoţînd la iveală fragilitatea, ori efemeritatea ori zădărnicia lor. O înţeleg ca un efort de a refuza clişeul, de a denunţa stereotipia, gîndirea leneşă, hrănită de mituri şi prejudecăţi, atît în discursul cotidian, cît şi în discursul înţelepţilor (care cînd o fac boacănă sînt mult mai primejdioşi decît oamenii de rînd). Şi cu toate astea, sintagma menţionată transmite o ambiguitate, care tulbură imaginea scriitorului. El trăieşte desigur printre şi cu incertitudini, ca toată lumea, în acelaşi timp însă, ca toţi marii intelectuali pe care-i admirăm şi pe care îi explorăm cu speranţa de a vedea, cu ajutorul lor, mai adînc şi mai departe, Norman Manea este posesorul unor certitudini trainice. […]