Opera Gabrielei Adameşteanu sau despre depăşirea unui blocaj istoric
- 22-01-2009
- Nr. 458
-
Şerban AXINTE
- RECITIRI
- 1 Comentarii
Gabriela ADAMEŞTEANU Opere I. Dimineaţă pierdută Prefaţă de Sanda Cordoş Editura Polirom, Colecţia „Opere“, Iaşi, 2008, 480 p. Gabriela ADAMEŞTEANU Opere II. Gara de Est. Întîlnirea Prefaţă de Paul Cernat Editura Polirom, Colecţia „Opere“, Iaşi, 2008, 640 p. Apariţia, la Polirom, a primelor două volume de Opere ale Gabrielei Adameşteanu, lansate recent la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, este un eveniment editorial de o importanţă reală pentru literatura română de astăzi, o literatură pe cale de a ieşi, încet-încet, dintr-un blocaj istoric ce nu i-a permis pînă acum decît să-şi fie sieşi suficientă. Literatura scrisă de români, doar pentru români şi-a epuizat de mult proiectul. Dintr-o gravă inerţie a continuat să se autogenereze multă vreme, în ciuda atîtor semne de degradare şi îmbătrînire, prezente, de-a lungul timpului, în diferite forme. Despre o apariţie-eveniment Nu cred că greşesc dacă afirm că România se află, pentru prima oară, în situaţia de a oferi şi ea ceva Europei. După un secol XIX al încercărilor firave şi (de ce nu?) chiar ridicole în materie de roman, după o perioadă interbelică dominată de diversele tentative de transplantare a unor modele epice dintr-un Occident deja suprasaturat de acestea, după jumătate de […]
intr-adevar, focalizarea pe personaj e totul. si daca ma gandesc bine, adamesteanu e mai talentata decat agopian, sa zicem, care e un tehnician foarte bun. ea are ceva din atentia distributiva a lui dickens. si curajul de a-i critica pe comunisti la data aparitiei romanului e respectabil. romanul ei curge mai bine decat Gluma lui milan kundera, care si el trata despre comunisti si cum au denaturat ei folclorul slovac. insa imi trece prin minte o trasnaie. mai bine curge romanul lui zola, Dezastrul, decat O dimineata pierduta. cum asa? Adamesteanu se cufunda prea tare in monologul interior. senzatia e ca nu stie sa-si exploateze calitatile. prea multe cuvinte, cand dintii pusi si scosi ai Vicai ar ajunge