PANOPTICUM. Canonul prezentului

Conceptul de canon nu e nou. Ba chiar, după părerea unora, a devenit inactual. Cum aidoma a devenit teoria literară şi, undeva în limitele ne – scrise (din teamă de ridicol, probabil), au devenit nume ca Genette, Lintvelt, Todorov, Blanchot, Bachelard, alţii şi alţii. Nu mai e cool să discutăm despre lucrurile acestea, sînt vechi şi depăşite (de cine?), s-au estompat, pare-se, în negura unor vremuri pe care le amintim în aceeaşi linie cu preistoria. Am devenit post-umanişti după ce fusesem post-structuralişti, post-moderni, post-orice. Ideea de bază, la limita teoriei, este că teoria nu e necesară şi putem, desigur, sub-vieţui fără ea. Scriu aceste lucruri pentru a pune în discuţie un subiect despre care se tace cu o oarecare înverşunare, unul dintre acele lucruri care, pentru că nu au ajuns niciodată reale, nu mai sînt nici măcar dezirabile. Anume, din cîte pricep privind din lateral literatura şi lumea literară actuale, asumîndu-mi rolul (destul de) privilegiat al observatorului, lipsa unui curent sau al unor curente estetice. Deşi analizele critice nu aş zice că lipsesc, ceea ce pare să lipsească în peisajul actual al culturii e o estetică. La fel, curentele estetice. În sensul clasic al cuvîntului. Şi mai grav mi se […]