Parva Charta a justiţiei băsiste
- 20-05-2015
- Nr. 773
-
Radu Călin CRISTEA
- Actualitate
- 16 Comentarii
În „Justiţia boccie“ (I, II), comentarii apărute în Observator cultural, mi-am polarizat analizele asupra izbînzilor lui Traian Băsescu asupra unei Justiţii care, depunînd cu reverenţe armele în faţa năvălirii excepţionalismului prezidenţial, l-a făcut scăpat pe fostul şef al Statului din trei dosare („Căşuneanu“, „Mihăileanu“ şi „Flota“) unde, sub alte auspicii, putea fi legat de catarg şi depus la ţărmuri potrivnice. Adesea mojic şi atrăgînd durabile simpatii tocmai prin etalarea ţopeniei sale de vaporean nedus la biserică, Băsescu a dezintegrat sistemul judiciar şi l-a recompus apoi ca piesă de rezistenţă a barocului său autoritarist. Paradoxal, deşi dădea iama prin Justiţie, îngenunchind instituţii de talia Curţii Constituţionale sau a CSM, retezînd cu lama buldozerului toate vîrfurile Parchetelor şi înlocuindu-le ad nauseam cu mamelucii puterii sale, Traian Băsescu a primit epatante încurajări pentru ceea ce nu părea să denote căsăpirea statului de drept, ci, din contră, îngereasca lui renaştere dintr-o cenuşă păcătoasă. Defilarea ostentativă a lui Băsescu şi a injoncţiunilor acestuia în Justiţie au căpătat o noimă publică prin încuviinţarea tacită a unor fracţiuni relevante ale societăţii – de la palpitul pierit al culturii dreptăţii în societate la levantinismele unor formatorii de opinie, de la vînjosul spate mediatic la emascularea conştiinţei profesionale aleadership-ului […]
@cititor și-atît: Atît e prea de-ajuns.
În raportul dintre genetică și politică, îmi vine-a spune c-atunci cînd genetica explică politica, politica-i geșită genetic. Invers, nu-i mare filosofie – un pic de malthusianism dar cu ceva mai scurtă periodicitate, ce Dumnezeu! 60 de ani de pace-n Europa-i ceva in-ad-mi-si-bil!
@beranger: Problemele Justiței sînt de două feluri și cu-o singură rezolvare. 1) legile-s făcute pentru a fi încălcate (printre căi, ”clasicele” instrucțiuni de aplicare – metodologia); 2) cei ce le-au forjat în atîția ani de originalitae democratică și-au luat și toate măsurile pentru a nu fi trași la răspundere (și nici deposedați de fructele de aur ale priceperii lor legislative).
Gîndiți-vă că Băsescu ”n-a semnat nimic” de cînd este-n guvernare. Mai gîndiți-vă că flota oceanică românească s-a evaporat de sub el fără ca el să știe, bănuiască, viseze – că nu era decît ministru pe-acolo. Delfina lui – Udrea – tot așa, era ministru călare pe toți banii dezvoltării, dar să semneze ceva pe-acolo, ferească Sfîntu!
O lovitură de cam același calibru au dat frații noștri transpuruteni, de curînd – devalizînd banile. Dac-avem puținitică răbdare, frații noștri ne vor ajunge și ne vor întrece. Iar unirea-i formală de vreme ce sîntem uniți în cuget și-n simțiri.
Singura soluție a Operațiunii anticorupția este abuzul. De denunțuri, de cătușe, de arest preventiv, de martori potriviți (vedeți ce blînd mi-s?) de hotărîri judecătorești la limita legii, și-alunecînd și sub.
Pe de altă parte, pretenția României de a implementa un sistem juridic de nivel european – cu unul pentienciar pe măsură – e ca aceea de-a face reguli de circulație pentru babuini: oricît de silitori, babuinii vor reași doar să maimuțărească regulile – cam cum ai noștri, jursprudența europeană. De unde, breșe-ncăpătoare de atacat Justiția română.
Felicitări, RCC!
Iar celor pe care textele excelente din toate punctele de vedere ale lui RCC îi indispun, le-aş spune, cu titlu de exemplu, corelativ comentariilor pe care le-au făcut aici:
– tocmai în aceasta o constat, între altele, abuzul în serviciu, al lui Băsescu în Dosarul Flota, că a făcut acte de dispoziţie, semnate cu mâna lui, la care nu avea dreptul prin lege (ce au condus, şi ele, la un prejudiciu de circa 300 de milioane de dolari); între multe altele, ca ministru al Transporturilor s-a autonumit director al Societăţii mixte Petroklav; Petroklav s-a constituit fără aprobarea Guvernului României (astfel cum la acea dată era obligatoriu prin lege); d-l Băsescu a falsificat emiterea unui Ordin al Ministerului Transporturilor (1349/1991) etc etc etc; înainte să deveniţi avocaţi din oficiu ai unei cauze nedemne, consultaţi dosarul Flota, disponibil oricând la DNA, şi veţi vedea ce găsiţi în el
– la orizontul a 2-3 ani, nu aş fi la fel de optimist ca numiţii comentatori cu privire la situaţia juridică a d-lui Băsescu (să nu spună chiar nimic în sensul acesta redeschiderea atâtor dosare în care există indicii ale unor serioase culpe penale?)
– faptul că dosarele d-lui Băsescu, ale cuplului „prezidenţial” Udrea-Cocoş, ale d-lui Videanu ori privind finanţarea PDL şi a campaniei prezidenţiale din 2009 etc etc au fost deschise numai după decembrie 2014 nu spune nimic nimănui despre câte de selectivă (şi „reformată”) a fost Justiţia cu care se împăunează (sau, mă rog, se împăunaseră) d-nii Băsescu, Liiceanu, Cărtărescu şi Tismăneanu?
– cu această Justiţie vor intra în istorie d-nele Kovesi şi Macovei?
Si la dvs este o meserie veche, de tovaras … Citez: „ura fata de Nastase si ai lui a pompat irationalitate in aceasta subordonare bezmetica a justitiei „(de unde pana unde ura ?). Bravo si felicitari tovarase lord !
Recunosc ca, reasezate de autor intr-o ordine sustinuta cu multe citate si date (cam prea multe, obosesc la un moment dat!) toate istoriile cu justitia lui Basescu imi apar acum foarte grave. Le stiam, dar parca nu era chiar asa. Si eu incep sa cred ca ura fata de Nastase si ai lui a pompat irationalitate in aceasta subordonare bezmetica a justitiei. As fi scos putin mai in evidenta implicarea lui Macovei. Informare ca la carte, stil vioi si imaginativ. Meserie veche. Felicitari autorului.
că rcc are dreptate, că justiția e așa cum o descrie el. eu am o singură dilemă: are curajul rcc, și toți cei care gândesc ca el să spună că, în zilele în care poteraș intră la închisoare pentru 8 ani, mazăre își dă demisia sau nichita și adomniței sunt suspendați, că acțiunile penale împotriva lor sunt abuzive? mai mult, poate rcc sau oricine care gândește ca el să afirme că a existat vreodată o dovadă de abuz a justiției „băsiste”?
în rest, m-aș bucura dacă rcc și-ar face treaba cu atât de mare dedicare și în funcția pentru care este atât de bine plătit de statul român, aceea de a macula imundele televiziuni dâmbovițene. astfel de articole dovedesc că ar putea să facă așa ceva. faptul că nu o face dovedește altceva.
Daca te-am enervat, mi-am atins scopul ! Scrii exact ca un militian din aceia pe care ii descrii; de fapt, intelegi tot atat cat un militian …
era sa scriu ”genetica politicii”, invers, NU!
dar poate InimaRea ar putea extinde asa-zisa analiză, nu numai cu cea de aici, ca un cunascator insider al tuturor formelor -sistemelor?- ante si post 1989
m-amaflat si io ca o musca aiurea’n spirala molecular a
Apari ca de obicei pe diverse forumuri ca sa enervezi lumea cu prostii in care nici tu nu crezi. Ce atentat pregateste majoritatea la codul penal? Sa nu se mai faca arestari la plesneala pe ideea vaga si interpretabila de „suspiciuni rezonabile” ci pe baza unor „indicii temeinice”. E clar, musiu? Sau poate vrei sa ne intorci la militia lui Ceausescu care aresta cum ii venea la mina, iar procurorii te bateau pina cind spuneai orice, dar orice, numai sa scapi? Te bagi si tu in discutie, ca musca. Ce ai ai citit este propaganda coruptiei mari? Mai baietica, poate esti unul din postacii lui Udrea care mai are un rest de contract.
Din ce citesc in acest articol documentat mi se confirma ceea ce avea sa iasa la iveala pina la finalul mandatului lui Basescu: tarile din Occident – Europa, SUA – stiau de posedarea justitiei de catre Basescu. De ce i-au dat totusi credit? De ce s-au facut ca ploua si i-au stropit cu vitriol pe \”violatorii\” statului lui de drept din vara lui 2012 si dupa? A prostit Macovei un intreg Parlament European? Chiar a crezut Merkel ce i-a spus Basescu la telefon? Cum poti sa-i stigmatizezi pe unii – USL, in speta – ca pun in pericol statul de drept in conditiile care Basescu l-a facut prastie in fiecare zi a mandatelor sale? A tradat Occidentul? Care a fost miza? De ce pariat pina la capat pe Basescu? Asta ar fi un subiect foarte greu care ar merita mai multa atentie.
RCC dovedește multe despre Băsescu, cu acribie. E jurnalist adevărat, adică ”de modă veche”, de aceea nu scrie după ureche ori după inspirația de moment ci se documentează pentru a-și argumenta afirmațiile.
Teza de bază a acestui text ar fi că Băsescu și-a aservit Justiția, sub pretextul de a o elibera de influența politică. La noi, e adevărul lui Pollichinelle, toată lumea-l știe, e deja mit urban – incontestabil, adică. Meritul jurnalistului serios – care este RCC – e de a veni cu probe că așa-i (așa a fost).
Numai că se insinuează un șir de idei – din chiar demonstrația lui RCC – care tind a ne depărata de concluzia sa, mai ales – de verdictul său.
Mai întîi, demontarea procesului – prin care Băsescu a prostit o lume și-un popor – ne face să vedem în el un mare om politic. În tot ”deceniul Băsescu”, m-am împotrivit pe cît am putut acestei idei, chiar presimțind c-a’ veni vremea cînd omului ăstuia i se vor recunoaște și meritele.
Mai întîi, schimbarea garniturii de procurori printr-o mișcare cu dublu impact: trecerea PNA ”la un nivel superior” (DNA – sper că nu-i nevoie să explic asta) ceea ce crea pretextul – dacă așa doresc antibăsiștii – ”epurării”.
Aș face o paralelă, aici: mediul academic și universitar a dobîndit independență deplină, de genul celei promulgate de Guvernarea Năstase și-n cazul Justiției. Cum arată, azi, mediul academic și universitar? Ce rezultate are, în urma independenței sale de jure et de facto?
Rău arată, o spun mai toți universitarii onești. A ajuns un sistem închis, autarhic, în care nu meritul științific funcționeacă ci meritul genealogic. În toată țara, niște baronii care-și perpetuează dominația ”științifică” prin practicarea moștenirii ereditare. Iar cînd nu funcționează ereditar, clientelar funcționează. Predilect, însă, și-și.
E un sistem care se autoproduce – și-amenință a o face la infinit, ca o secvență ADN.
Ok, nu-l suspectăm pe Băsescu de-naltă viziune dar măcar de una gen Bulă, îl putem. Or, Bulă zicea că – la Brăila, în stabilimentul unde era mamaie-sa matroană – atunci cînd nu mergea treaba, se schimbau curvele, nu paturile.
Iar schimbarea asta nu se putea face decît schimbînd legea de numire a magistraților, sper că-i de la sine înțeles. Altminteri, Justiția ar fi funcționat la fel ca ”Academica”. Iar cum s-a format Justiția României democratice – mai ales, din cine, avem o idee doar recenzînd cîți absolvenți de Băneasa s-au aciuat pe-acolo, mai întîi ca procurori, apoi ca judecători…
RCC spune că Băsescu și-a adus oamenii lui. Las’că asta-i practică univesală, la preluarea puterii – oripeunde-n lume – dar o fi chiar adevărat? Mi-e greu să cred că Băsescu le știa pe Macovei, Anastase, Kovesi etc, ca pe Boagiu – care ”crescuse sub ochii lui”, ca vecini de scară. De altfel, doar familia Boagiu avea copii, în blocul acela din Constanța?
Mai putem iniția o secvență: cum își face (de trudnic, recunosc) actualul președinte, echipa. Cum să-și facă altfel decît acceptînd unele din numele de pe listele care i se-naintează? Atunci, ”oamenii lui Băsescu” nu erau dinainte cei ce-aveau să vină în Justiție – pentru Proiectul Independența – ci aceia care-i făceau listele. Poate că diferența dintre Lista lui Băsescu și Lista lui Năstase să constea în numărul de foști securiști. La o repede privire, Băsescu a preferat urmași de foști din ăia – tot un fel de a trece la alt nivel.
(Mă scuzați dar nu mă pot abține de la a relata o chestie picantă, de vreme ce RCC pune-n oglindă Justiția lui Năstase, cu-a lui Băsescu: îmi povestea un insider că Năstase și Stănoiu fuseseră tovarăși de zburdălnicii nebunatice-n tîrziile lor tinereți, de-ajunseseră a fi goniți de femeia de serviciu de prin birourile unde-și făceau de cap, că nu-și putea face femeia aia treaba. M-am mirat că n-am văzut publicat așa ceva, nici măcar după căderea lui Năstase, cîtă vreme toate tunurile erau puse pe tandemul – vorba lui RCC – Băsescu-Udrea.)
După cum reiese din textul lui RCC, lista îi era făcută – lui Băsescu – de FH din Ro, sucursală a FH de la Washington. Iiingîîî – vorba lu’ Brînzovenescu…
Eu zic că Europa ”s-a prins” de stratagemele prin care Băsescu pretindea a elibera Justiția de influența politicului, și-a ales răul mai mic. Fiindcă, pentru Europa – și America, e clar! – răul mare a rămas construcția politică a lui Ilici, născută din păcatul politic primordial de-a fi fost a unui fost înalt demnitar comunist, și din foști activiști de rangurile II-III.
E ceva ce PSD acceptă cu stoicism. De ce rezistă, totuși, nu-i un mister: un adevărat vizionar – Ion Iliescu – a pus bazele sistemului clientelar românesc, ce se potrivește mănușă secvenței ADN care-i face pe români ”altfel”, vorba lui Boia. Țara asta va fi-ntotdeauna una-n care va domni PCR (pile-relații-cunoștințe). Nu că n-ar putea deveni și europeană, modernă, dar ”altfel”.
Nu exista nimic semnat de Traian Basescu in legatura cu vanzarea navelor sau indemn de vanzare. De altfel nici nuvputea sa le vanda, chiar daca ar fi vrut. Cat timp a fost Ministrul Transporturilor navele apartineau Fondului Proprietetii de stat, care nu aveau nicio legatura cu ministerul. Dar autorul o tine langa (danga). Vulgaritatea, mojicia si tzopenia emana din plin in aceste randuri. N-am reusit sa citesc decat doua paragrafe, linistindu-ma apoi cu o citronada superconcentrata.
N.B. Doresc ca micele mele randuri sa apara, ele fiind scrise mult mai bland in raport cu cele de mai sus!
din spatele acestui articol este propaganda pentru un guvern al coruptiei mari, care incearca sa intervina in justitie prin modificarea unor legi (vezi modificarile la codul penal dar nu numai …) pe baza majoritatii parlamentare !
Stim pozitia anti-Basescu a lui Cristea. Ceea ce nu scrie el este ca in justitie Basescu nu putea lucra decat cu oamenii lui. Bine ca i-a dat jos pe procurorii lui Nastase, daca ramaneau la putere nu aveam astazi stat de drept si Romania era la coada Europei. Pe Kovesi n-o poate influenta nimeni, va ramane in istoriei justitiei, degeaba se agita detractorii ei. Basescu a fost si va fi o nuca tare, vedeti cum se chinuie toti sa-l puna la pamant si nu pot. Asa-zisi analisti ca acest Cristea ar trebui sa nu mai caute noduri in papura, sa vada si partea plina a paharului.
…este boala fara leac a tranzitiei romanesti. Nu ne vom vindeca de ea in curind. Se vede cel mai clar la DNA-ul de azi care inebuneste in cautarea unui stapin politic. Urmarea strategiei iresponsabile a lui Basescu si Macovei este superpopularea justitiei cu procurori, unii direct, altii „varsati” printre judecatori si procurori. Impun un stil de gindire juridiciara care pute urit a procuratura comunista. Originile fenomenului sunt acelea foarte curat descrise de dl.Cristea, un analist din scoala veche a „Europei Libere” pe care il urmaresc inca de pe vremea cind scria cronici sportive. Bravo lui pentru migala si pretul pus in valoarea unor informatii pe care putini mai au rabdarea sa le caute.
Excelent, felicitari!
Bun. Dur. Spectacol al documentarii, ostentativ pe alocuri. Cred ca nu-mi scapa nimic important din presa culturala si n-am citit nicio reactie la comentariile lui Cristea. Autorul provoaca la polemica, dar vad ca tac si mari guralivi ca Tismaneanu. Astept provincia. Adevarul este ca nu prea ai ce zice. Elita basista are trebi mult mai importante decit sa-si dezgroape trecutul inconfortabil.