„Pe cont propriu“: Radu Mareş

Într-o „Pomenire“ încredinţată revistei Bucovina literară, Vasile Andru recunoştea că, în anii lor tineri, din aurita „hoardă suceveană“, Radu Mareş era cel mai bun. Chiar dacă „bădia“ George Sidorovici, „patronul“ locului, împărţind verdicte şi iscălind certificate de scriitor, ezita să-i înmîneze coroniţa. Ce-i drept, pentru Radu Mareş, gloria a venit tîrziu, după pensionare; dar a venit! O victorie de maturitate, anunţa şi Liviu Antonesei. Şi, negreşit, Cînd ne vom întoarce (apărut la Editura Limes, în 2010) rămîne marele său roman, întîmpinat elogios şi premiat de Uniunea Scriitorilor; un „roman periculos“, aprecia însuşi autorul (în perioada elaborării), devenit „lovitura vieţii“ în ochii admiratorilor, cerînd vocal o repoziţionare a prozatorului în clasamentele noastre, vai, atît de fluctuante. Şi Mircea Iorgulescu făcuse cînd­va remarca (întru totul îndreptăţită) că avem sarcina „de a-l redescoperi“ pe Radu Mareş, şi el prea grăbit să se retragă (1941-2016). Om cultivat, de un rafinament intelectual incontestabil, scriitor calofil, neînregimentat, pozînd într-un „bătrîn ursuz“, pisălog, cîrcotaş etc., Radu Mareş acuza, precum puţini, drogul scrisului. Încît, la peste patru decenii de la debutul editorial (cu Anna sau Pasărea paradisului, 1972, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), avem prilejul de a examina o operă. Din păcate, încheiată. Ultimul volum, pe care n-a […]