Periprava, o succesiune de morţi paralele

  Andrzej Novak, profesor la institutul de Istorie al Academiei Poloneze de Ştiinţe, scria despre Gulag, sistemul de lagare sovietic, ca fiind „cel mai înfricoşător memento al rebeliunii omului împotriva lui Dumnezeu şi în special împotriva poruncii a cincea: să nu ucizi“. Hîrleţul a lovit sec pămîntul, iar noi, ca vorbiţi, ne-am făcut deodată cruce. Ne aflam în sud-estul cimitirului din Periprava. Aveam de săpat o zonă de peste cinci sute de metri pătraţi, acoperită cu salcîmi şi mărăcini semeţi. Undeva mai în față, cruci albastre, suple, cu două braţe şi oarecum liniştite, erau singurii noştri companioni. Motivul pentru care ne aflam acolo era şantierul arheologic deschis de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romînesc (IICCMER) în localitatea Periprava din județul Tulcea, în perioada 14-19 septembrie, pentru identificarea gropilor comune în care se presupunea că au fost îngropaţi deţinuţii politici morţi la începutul anilor `60 în lagărul comunist condus de către maiorul, astăzi colonelul, Ioan Ficior.      Se ridică, măreţ, lagărul În România, legea a fost piatra de temelie a ceea ce a însemnat Gulagul comunist. De exemplu, Decretul nr. 6 din 1950 preciza că „pentru reeducarea elementelor dușmănoase R.P. Române, au fost înfiinţate unităţi de muncă în […]