Péter Esterházy – ediţie definitivă

Răsfoiesc numărul 477 din 4 iunie 2009 al Observatorului cultural, din paginile căruia Péter Esterházy ne priveşte insistent. Fotografiat în redacţia revistei, unde a făcut un popas, înainte de a pleca spre Festivalul de la Neptun, marele scriitor maghiar, dispărut săptămîna trecută la şaizeci şi şase de ani, era de o vivacitate debordantă. Îl însoţea minunata Anamaria Pop, traducătoarea lui în limba română, cea care reuşise să-i aducă în România – prin traducerile ei, şi la Bucureşti, ca invitaţi de seamă ai editurilor, tîrgurilor de carte, Uniunii Scriitorilor, teatrelor, dar şi ai revistei noastre – pe cîţiva dintre cei mai puternici şi mai cunoscuţi scriitori contemporani maghiari. Conte de Galántha și Fraknó, descendent al unei vechi şi ilustre familii nobiliare din Ungaria, absolvent de matematică, în 1974, Péter Esterházy a fost un nonconformist, pentru care literatura a devenit a doua natură. Survenită la doar cîteva săptămîni după publicarea ultimei cărţi – Jurnalul pancreasului, confesiune şi foaie de observaţie a bolii care l-a măcinat în ultimii doi ani, meditaţie pe tema degradării corporale şi a lentei alunecări în nefiinţă  –, moartea lui pare neverosimilă şi absurdă. Tradus în douăzeci şi patru de limbi, recompensat cu numeroase premii naţionale şi internaţionale (în […]