Petre Andrei sau despre un alt fel de a gîndi politicul în interbelic
- 09-12-2011
- Nr. 604
-
Daniel ȘANDRU
- PORTRET
- 0 Comentarii
Intenția acestui articol este cea de a recupera un anumit mod de a gîndi politicul. Este vorba despre o modalitate de interpretare a realității politice situate la limita dintre filozofic și sociologic, dar care incumbă, din punctul meu de vedere, o pregnantă rezonanță ideologică. Consider că aceasta poate fi decupată din opera lui Petre Andrei, unul dintre foarte puținii sociologi români care, scriind în prima jumătate a secolului trecut, s-a bucurat imediat de receptare la nivel internațional. Cred, mai exact, că una dintre dimensiunile fundamentale ale operei lui Petre Andrei este cea care mizează pe prezența unei poziții ideologice. Nu am în vedere, aici, sensul particular al ideologiei și, ca atare, nu urmăresc să-l calific pe autorul invocat drept liberal, conservator ori social-democrat – ca să mă raportez numai la ideologiile consacrate ale modernității politice. Iar asta în pofida faptului că Andrei a participat activ la realitatea politică a României între anii 1928 – cînd devine deputat al Partidului Național Țărănesc – și 1940, cînd își încheie mandatul început în 1938 de ministru al Educației. Nu cariera sa politică este, ca atare, în centrul întreprinderii mele, ci tipul de sociologie interpretativă pe care l-a practicat Petre Andrei atunci cînd a […]