Petrila. Kaputt şi început de drum

Petrila, decembrie 2010   Pe 31 octombrie, E.M. Petrila, o mină istorică a Văii Jiului şi a patrimoniului industrial românesc, a fost închisă, după mai bine de 150 de ani de activitate. Previzibil. Mineritul fusese sistematic împins în colaps pe parcursul postsocialismului. Încă din 1997, cînd, după prima arestare a liderului „ortacilor“, guvernul condus de fostul fruntaş sindicalist Victor Ciorbea (Avocatul Poporului de azi…) demara un program de restructurări masive, mascîndu-şi – eficient – obiectivul prin tentante salarii compensatorii. Mii de oameni, ademeniţi pecuniar să-şi părăsească locurile de muncă supuse atîtor pericole, au intrat, naivi, în cursă. Caracterul diversionist al acelei ordonanţe care a dezlănţuit crepusculul mineritului a fost sesizat prea tîrziu. Într-un remarcabil studiu antropologic, apărut şi la noi, aparţinîndu-i cercetătorului american David A. Kideckel, România postsocialistă: munca, trupul şi cultura clasei muncitoare (Editura Polirom, 2010), lucrare axată pe investigarea mutaţiilor de tot felul produse de tranziţie în Valea Jiului şi Făgăraş, e reprodusă următoarea mărturisire a unui fost miner: „Dacă aş fi ştiut adevărul nu aş fi semnat niciodată pentru disponibilizare. Cucoana de la compania cărbunelui care ne-a pus să semnăm mi-a spus că mă pot întoarce la muncă peste un an sau aşa ceva“. Unii disponibilizaţi „la […]