Petru Cimpoeşu: „Cam două ore de Solitaire la o oră de literatură“

Din multe puncte de vedere, presa sportivă rămîne un model pentru cea culturală. La nivel de campanii şi de vînzări, lecţia pe care o predă este simplă: se poate. Iată de ce exemplul ei merită urmat şi aplicat. Pentru prima dată în România, chatul cu sportivi şi antrenori a animat un spaţiu şi-aşa plin de idei şi de campanii cu rezonanţă în rîndul publicului. În plan literar, prin 2005, blogul literar alternativ hyperliteratura a inaugurat chatul cu scriitori. Un desant tînăr şi proaspăt care se plia cu noua formulă a literaturii pe net, alături de mostre audio. Un prim pas spre interacţiune.   Se tot vorbeşte despre diferenţa apăsată dintre revistele tradiţionale şi mediul internautic. Autoritatea şi tradiţia vs animaţie culturală şi vizibilitate în cel mai generos spaţiu de publicare: Internetul. Argumentele se repetă (tiraj redus, distribuţie problematică, spun bloggerii despre revistele pe hîrtie, pe care, din păcate, nu prea le citesc şi le consideră rupte de realitate; confuzie valorică şi lipsă de continuitate, răspund redacţiile atunci cînd privesc spre noile structuri). Dar structurile evoluează, după cum şi revistele se adaptează… Luate separat şi bine ambalate pe net, arhivele României literare, ale Ziarului de duminică, ale Dilemei vechi sau ale […]